Stiri si curiozitati

Detalii inedite despre Dr. Adina Alberts. Ce spune renumitul medic despre COVID

Publicat: 15 iun. 2021
Adina Alberts cu ochelari si masca impotriva COVID-19
Cele mai interesante detalii din viata medicului Adina Alberts

Dr.Adina Alberts este o figură extrem de prezentă în media din România. Aceasta s-a născut în Galați și este medic primar chirurgie plastică și microchirurgie reconstructivă, asistent universitar (2003-2010) la UMF “ Carol Davila”, Clinica de Chirurgie Plastică a Spitalului Clinic de Urgență „Floreasca”, antreprenor, activist și filantrop.

Începând cu anul 2000 este medic voluntar la “Crucea Roșie”.

Ce vârstă are Adina Alberts

Adina Alberts s-a născut pe 5.02.1969 la Galați sub numele de Adina Magdalena Mangu. În prezent, aceasta are vârsta de 52 de ani și este soția afaceristului Viorel Cataramă. Familia acesteia este una de intelectuali, mama sa fiind profesoara de pian, iar tatăl de profesie inginer.

Până la această vârstă a reușit ca din punct de vedere profesional să fie bine realizată. S-a făcut remarcată prin numeroasele titluri obținute atât în medicină, prin absolvirea unor cursuri internaționale, cât și în structura didactică și managerială/leadership.

Adina Alberts deține o clinică de nișă în București și este membru fondator al Societății Academice Române de Chirurgie Plastică și Microchirurgie Reconstructivă.

De asemenea, aceasta este membru al Societații Române de Chirurgie Estetică și membru al Uniunii Balcanice de Chirurgie Plastică, Reconstructivă și Estetică.

De-a lungul timpului s-a specializat  cu reputați medici și chirurgi de talie internațională, Bryant Toth, Giovanni Botti, Vik Narurkar, Vaughan Bowen, Pelle Ceravolo, Per Heden.

Dr. Adina Alberts este soția lui Viorel Cataramă

Adina Alberts este soția lui Viorel Cataramă din anul 2013, după doar trei ani de relație. Aceștia au împreună o fetiță pe nume Briana Maria Cataramă.

Viața de familie a celor doi pare a fi ideală. Din momentul în care au devenit părinți, aceștia se bucură la maxim de orice moment petrecut în compania fetiței lor. Briana Maria s-a născut în vara anului 2015, chiar de Sf. Maria.

„Evident când se naşte un copil, e un moment de maximă bucurie şi fericire. Are 51 de centimetri lungime şi 3,59 kilograme la naştere”, mărturisea pe atunci emoționat Viorel Cataramă la un post tv.

Afaceristul mai are un băiat Ștefan Tudor, din căsnicia cu Adela Surugiu.

Adina Alberts, despre COVID

Dr. Adina Alberts a fost mereu tranșantă în postările sale în ceea ce privește pandemia de coronavirus. Aceasta a primit mereu critici de la alți colegi medici care i-au spus că nu ar trebui să își spună părerea în mod public deoarece nu are această specializare. Cu toate acestea, medicul a făcut la un moment dat publică o schemă de tratament împotriva COVID-19.

În momentul în care India era extrem de afectată de pandemie, Adina Alberts scria pe Facebook:

„Totul pare că se diminuează, incidența zilnică a noilor cazuri de infecții ajungând de la peste 400 000 acum 2 săptămâni, la 250 000 ieri. Numărul deceselor este încă mare ar zice unii, acesta fiind în jur de 4000. Dar dacă ar fi să raportăm la 1,4 miliarde de oameni cât este populația Indiei, și să comparăm cu ce se întâmplă acum în România, când nu mai suntem în vârf pandemic, vom constata că nu este „așa de mare”, scria Alberts.

Nici despre campaniile de vaccinare ce au avut loc în toată lumea, medicul nu s-a putut abține și scria:

„Vaccinurile anticovid care sunt disponibile în acest moment la noi în țară sunt deficitare la capitolul siguranță, serurile Pfizer și Moderna dau reacții adverse pe bandă rulantă. Aud peste tot de scăderi de tensiune suspecte la persoane hipertensive, de simptome grave “de gripă“ care nu cedează la nimic, de moleșeală și sfârșeală nemaitrăite până acum, și de decese suspecte la pacienții vaccinați.”





Adauga un comentariu