Actualitate

Detaliu surpriza legat de rezultatele examenului de Bacalaureat de la Iasi. Toti vor fi interesati sa vada despre ce este vorba

Publicat: 12 iul. 2016
1

@ O noua sesiune a examenului de Bacalaureat 2016, sesiunea de vara, s-a finalizat la Iasi @ Cu toate ca procentul de promovare, inainte de a fi depuse contestatiile, arata ca este mai ridicat decat anii trecuti, notele de zece pe linie au fost doar doua @  Asta atata timp cat, in urma cu doar cativa ani, Iasul se plasa pe primul loc pe tara din aceasta perspectiva @ „O reflectie speciala se impune si în sensul unui demers de pregatire si formare a unui corp de profesori evaluatori care sa asigure în timp obiectivitatea notarii la toate disciplinele, fie acestea umaniste, artistice sau stiintifice”, transmite prof. dr. Camelia Gavrila, sefa Inspectoratului Scolar Judetean

Emotii ajunse la final, pentru mii de liceeni ieseni care au sustinut examenul de Bacalaureat 2016, sesiunea de vara. Procentajul de promovabilitate la nivelul judetului Iasi a fost de 76.51 la suta, înainte de contestatii, mult peste media nationala (66.7 la suta – n.r.), în crestere fata de 67.55 la suta în 2013, 73.65 la suta în 2014 si 76.35 la suta în 2015. Prezenta a fost, de asemenea, foarte buna, 4.572 de candidati fiind notati în cadrul examenului.

Citeste si:  Un absolvent de liceu din Iasi a RATAT ADMITEREA in Marea Britanie din cauza erorii la proba de fizica – FOTO,VIDEO

Astfel, se constata 815 medii cuprinse între 9 si 9.99, alte 1.056 medii cuprinse între 8 si 8.99, 874 medii sunt cuprinse între 7 si 7.99, 751 medii fiind cuprinse între 6 si 6.99. Cele mai multe note se situeaza în intervalul 8 si 9.99, deci în zona notelor mari, care ilustreaza o pregatire de calitate. Doi candidati au obtinut note de 10 pe linie, unul de la Colegiul National Costache Negruzzi, respectiv Florina Pantilimonescu, si unul de la Colegiul National Mihai Eminescu, anume Elena Miruna Bibire. Mai departe, in topul celor mai buni zece absolventi de clasa a XII-a care au luat cele mai mari medii la Iasi se afla: Georgiana Anca Damian, Colegiul National Emil Racovita, cu media 9.96, Calin Gheorghiu, Colegiul National Costache Negruzzi – 9.96, Ana Maria Beclea, Colegiul National Mihai Eminescu – 9.93, Andreea Zvincu, Colegiul National – 9.93, Oana Maria Adascalitei, Colegiul National Emil Racovita – 9.91, Antonia Pintilie, Colegiul National – 9.91, Delia Melania Popa, Colegiul National Costache Negruzzi – 9.91 si Ilinca Cristea, Colegiul National – 9.90.

Sute de candidati, la limita promovarii

De mentionat ca, exista si 296 de medii cuprinse între 5 si 5.99 (media minima de promovare a Bacalaureatului trebuie sa fie 6 – n.r), care ar putea sa depaseasca pragul notei 6, în urma etapei de contestatii.

Citeste si:  Ei sunt elevii din Iasi care au luat 10 la Bacalaureat

„Comparatiile pe care le facem cu notele si procentajele obtinute în anii anteriori sunt orientative si relative, pentru ca exista mai multe variabile: nivelul de dificultate al subiectelor, maniera de evaluare, dar mai ales interesul diferit al candidatilor, care se concentreaza mai ales pe obiectele de admitere la facultate. De exemplu, se remarca note foarte mari la discipline precum Biologia, Anatomia sau Chimia, discipline la care se sustine examen si la admiterea de la Universitatea de Medicina si Farmacie”, considera oficialii ISJ.

De aratat ca, dupa ce ieri seara s-au depus contestatiile, de astazi si pana vineri, 15 iulie, se va derula rezolvarea acestora, iar pe 16 iulie, este programata afisarea rezultatelor finale . 

Topul celor mai bune colegii si licee ca promovabilitate

De reliefat ca, la un numar de 6 colegii si licee teoretice din Iasi s-a obtinut un procentaj de suta la suta ca promovabilitate la sesiunea de vara a Bacalaureatului. Este vorba de: Colegiul National Costache Negruzzi, Colegiul National, Colegiul National Mihai Eminescu, Liceul Teoretic Miron Costin, Liceul Teoretic Vasile Alecsandri si Colegiul Richard Wurmbrand.

De asemenea, alte 9 unitati de învatamânt au un procentaj de promovabilitate cuprins între 90 si 99 la suta. Aici vorbim de Liceul Teoretic Dimitrie Cantemir, Colegiul National Garabet Ibraileanu, Liceul Teoretic de Informatica Grigore Moisil, Liceul Pedagogic Vasile Lupu, Colegiul National Mihail Sadoveanu Pascani, Liceul Tehnologic Ionel Teodoreanu Victoria, Liceul Teoretic Waldorf, Liceul Teoretic Al. I. Cuza si Colegiul National Stefan cel Mare din Hârlau. De asemenea, prestatia buna a liceelor economice – Colegiul Economic Administrativ, cu un procentaj de 88.85 la suta, si Liceul Tehnologic Economic de Turism, cu un procentaj de 80.69 la suta, merita remarcata.

Citeste si:  BACALAUREAT. S-au afisat rezultatele, inainte de contestatii

„Examenul de Bacalaureat este cu siguranta unul foarte serios, obiectiv, care se desfasoara cu implicarea unui numar impresionant de cadre didactice, fie ca vorbim despre profesorii din comisiile de examen sau de profesorii asistenti si evaluatori. Analizele ulterioare, dupa etapa contestatiilor, vor ilustra mai multe aspecte legate de evolutia pregatirii elevilor în unele licee, de numarul absolventilor de la liceele tehnologice care ar fi putut sa se prezinte la examen, dar au preferat sa amâne sustinerea Bacalaureatului pentru o sesiune ulterioara, tocmai pentru a se pregati mai serios la toate disciplinele. O reflectie speciala se impune si în sensul unui demers de pregatire si formare a unui corp de profesori evaluatori care sa asigure în timp obiectivitatea notarii la toate disciplinele, fie acestea umaniste, artistice sau stiintifice. Daca pentru elevi vacanta continua, pentru profesori si inspectori vacanta este înca departe, întrucât urmeaza o a doua categorie de examene nationale – Titularizarea si examenul de Definitivare în învatamânt, organizate în aceeasi maniera complexa si riguroasa, cu accent asupra obiectivitatii si credibilizarii continue, cu organizarea unor centre de corectura în judete mai mari, care sunt în acelasi timp si centre universitare”, sintetizeaza prof. dr. Camelia Gavrila, sefa ISJ.

Citeste si:  Topul celor mai buni liceeni ieseni la Bacalaureat 2016





Comentarii
  • Cum pot niste profesori de gimnaziu, multi dintre ei suplinitori, mai prosti decat absolventii de clasa a 12, sa corecteze lucrarile de la BAC ?!!!

    Intelegem lipsa acuta de profesori, intelegem ca traim in tara plagiatorilor si a doctoratelor false, dar ce vina au copii nostri ?????

    Analfabetii le decid viitorul ! Plecati din aceasta tara de kakat !

Adauga un comentariu