News Flash:

Detectoarele de radar si GPS-urile, tot mai cautate de hoti

29 Aprilie 2010
763 Vizualizari | 0 Comentarii
• Oamenii legii au intocmit un top al celor mai cautate obiecte de catre spargatorii de autoturisme • Detectoarele radar si GPS-urile sunt primele pe lista preferintelor hotilor, acestea fiind urmate de componentele exterioare, precum capacele ornamentale

Detectoarele radar si aparatele GPS sunt in topul celor mai cautate obiecte de catre spargatorii de autoturisme. In ultima perioada, frecventa acestui tip de furt a atins cote alarmante. Aproape zilnic, cate un iesean reclama disparitia acestor aparate din masina personala. Numai in ultimele zile, hotii au sustras zeci de astfel de aparate, cauzand diverse prejudicii detinatorilor de autoturisme. Politia afirma insa ca numarul iesenilor pagubiti in acest mod este cu mult mai mare, dar furturile nu sunt reclamate. Oamenii legii au intocmit o lista cu primele cinci lucruri care trag atentia hotilor si care, ulterior, sunt sustrase. Dispozitivele GPS si detectoarele radar sunt in topul preferintelor hotilor. Pe locul doi in clasamentul celor mai cautate obiecte se afla obiectele exterioare, precum oglinzi si capacele ornamentale. Acestea sunt urmate indeaprope de posete si borsete, radiocasetofoane si, nu in ultimul rand, telefoane mobile. Tentatia hotilor pentru astfel de aparate este determinata si de faptul ca acestea au dimensiuni mici si pot fi sustrase cu usurinta, dar si pentru ca acestea se pot comercializa usor. Soferii care au primit vizita inoportuna a hotilor si au ramas fara detectoarele de radar le pot gasi chiar a doua zi pe "piata neagra", la preturi mai mici. O noua tendinta in moda furturilor comise in capitala Moldovei este furtul de componente de motor, in special radiatoare sau acumulatori auto, "victima" cea mai sigura fiind autoturismul Dacia 1310. Potrivit politistilor, cauza principala a acestui fenomen care tinde sa ia amploare este neglijenta soferilor care lasa la vedere aceste aparate. In primele 3 luni ale anului 2010, la nivelul judetului Iasi au fost sesizate 180 de furturi din autoturisme, cele mai multe fiind inregistrate in mediul urban. "Au fost sesizate 180 furturi din autoturisme, cu 36 la suta mai putine fata de aceeasi perioada a anului trecut. In 133 de cazuri hotii au sustras bunuri aflate în interiorul autoturismului, iar în 47 de situatii, circa 25 la suta, au fost furate componente exterioare de la masina", a declarat subcomisarul Madalin Taranu, din cadrul Compartimentului de Analiza si Prevenire a Criminalitatii a IPJ Iasi. Metoda cea mai folosita de hoti este spargerea geamului lateral cu o piatra sau cu alt obiect contondent, de foarte multe ori fiind folosita o bujie. Cele mai multe furturi au loc intre miezul noptii si ora sase dimineata. Cele mai frecvente locuri calcate de spargatori sunt parcarile din zona Centru, Pacurari, Tatarasi si Copou.
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.3939 (s) | 24 queries | Mysql time :0.281159 (s)

loading...