Local

Dezastru pe linie dupa vizita procurorilor! O celebra firma urmarita de pacatele trecutului!

Publicat: 14 ian. 2015
1

@ Iubita ieseanca a unui cunoscut artist imparte cu acesta boxa acuzatilor @ Datoriile si dosarele din justitie imping spre faliment o societate cunoscuta @ De-a lungul anilor au facut afaceri profitabile cu vedete si institutii ale statului @ Administratorii societatii risca sa ajunga in spatele gratiilor

Desi pentru mai multi ani aceasta firma a fost una dintre favorizatele contractelor banoase cu institutii ale statului, situatia financiara a societatii se pare ca duce spre faliment. Astfel, la Tribunalul Iasi a fost inregistrata in data de 13 ianuarie 2015 o cerere pentru intrarea in insolventa a societatii Expert Instal SRL. Firma, care are ca obiect de activitate lucrarile de instalatii sanitare, de incalzire si de aer conditionat ar fi avut mai multe combinatii cu o primarie din judetul Mures. La acest moment numele firmei iesene apare intr-un dosar instrumentat de Directia Nationala Anticoruptie si a ajuns pe masa judecatorilor Tribunalului Targu Mures. In rechizitoriul intocmit de procurorii mureseni se arata ca firma administrata de Nicoleta Pascal ar fi facut mai multe afaceri suspecte cu primaria comunei Band, condusa de cunoscutul cantaret Mircea Rusu, nimeni altul decat presupusul iubit al afaceristei.

Contracte suspecte si o insolventa foarte probabila

Intre Primaria Band condusa de primarul Mircea Rus si firma Expert Instal SRL a fost semnat in anul 2008 un contract pentru dezvoltarea sistemului de apa si canalizare al comunei. Numai ca banii s-au cheltuit, investitia nu s-a realizat, iar acum intreaga afacere este anchetata de DNA. Astfel, in dreptul iesencei procurorii au retinut acuzatiile de complicitate la abuz în serviciu în forma continuata si de fals în înscrisuri sub semnatura privata în forma continuata.

„În vederea recuperarii prejudiciului, din oficiu, a fost dispusa masura asiguratorie a sechestrului asupra mai multor bunuri imobile ce apartin inculpatilor Pascal Nicoleta, Berezovschi Valeriu si partii responsabile civilmente SC Expert Instal SRL”, se arata intr-un comunicat al DNA. Situatia financiara a firmei arata destul de interesant. Astfel, in 2012, ultimul an pentru care administratorii au depus declaratii fiscale, Expert Instal a avut o cifra de afaceri de 4.348.704 de lei, adica peste un milion de euro si un profit de 12.473 lei. Cum datele din anul 2013 – 2014 nu au fost depuse de reprezentantii societatii, nu poate fi vazuta evolutia firmei si in ultimii doi ani, perioada in care cei de la DNA au inceput cercetarile. Ceea ce insa iese in evidenta este faptul ca firma a adunat datorii catre stat, in suma de 24.355 de lei. Pentru acestea s-a trecut deja la executarea silita, in timp ce pentru problemele din justitie s-a actionat cu un sechestru asiguratoriu. Tocmai aceste probleme, cumulate cu datoriile catre terti, ar putea sa duca societatea ieseana spre faliment. Reprezentantii firmei nu au putut fi contactati pana la inchiderea editiei.





Comentarii
  • hahaha …sunteti de o minciuna si de o vrajeala incredibila. eu mi-as lua niste terenuri faine cu banii castigati din procese cu bzoaia si ai lor asimiporcusori.

  • Articol slab,lipsit de informatie reala si nedocumentat. Genul de „barfa” bazata pe „informatii” alate de la coltul strazii, pentru care s-a primit un pic de spaguta ca sa fie publicat,chiar de la un mic subcontractor nemultumit.
    Daar…. anumte activitati ale domnului reporter ( si nu numai) poate…fac obiectul unui mic dosar de urmarire informativa ale caror concluzii vor ajunge…ghici???…Tocmai la D N A .
    SI…PENTRU „LINISTEA D-VOASTRA”….cred ca va fi extrem de bine documentat video si audio..:)))
    Si a t u n c i sa vedem ” articole”…de Cod Penal.
    Hai Spor si continuati.

Adauga un comentariu