Eveniment-Social

Dezbatere pe tema monedei euro, la Universitatea Cuza

Publicat: 07 dec. 2011
1

Universitatea Alexandru Ioan Cuza (UAIC) organizeaza astazi, de la ora 15.00, în Sala Senatului, conferinta cu titlul „Quelques considérations sur l’Euro„. Aceasta va fi sustinuta, în limba franceza, de prof. dr. Philippe Rollet, rectorul Universitatii Lille 1 din Franta. Rollet este profesor la Facultatea de Drept si Stiinte Economice a Universitatii Lille 1 si detine titlul onorific de doctor în Litere la Staffordshire University din Marea Britanie si Doctor Honoris Causa al Universitatii de Vest din Timisoara. Legat de moneda, numele Euro a fost adoptat oficial pe 16 decembrie 1995, iar moneda însasi a intrat pe pietele internationale la 1 ianuarie 1999, înlocuind asa-numita unitate monetara europeana (ECU), iar apoi, la 1 ianuarie 2002, a fost introdusa în circulatie înlocuind, în cele din urma, monedele nationale din „Zona Euro„. La sfârsitul anului 2010, proportia euro în cazul rezervelor valutare globale era de 26.3 la suta, cu o valoare de aproximativ 5.120 miliarde de dolari, fiind a doua moneda de rezerva a lumii, dupa cea americana. In plus, este moneda oficiala a 17 din cele 27 de state membre ale Uniunii Europene (UE). Aceste state, cunoscute colectiv ca „Zona Euro”, sunt: Austria, Belgia, Cipru, Estonia, Finlanda, Franta, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Luxemburg, Malta, Olanda, Portugalia, Slovacia, Slovenia si Spania. Euro mai este folosit cu acordul comunitatii în Monaco, San Marino si Vatican. Estimarile arata ca moneda euro este folosita zilnic de aproximativ 327 de milioane de europeni.





Adauga un comentariu