Stiri si curiozitati

Dezlegare la pește: Când se consumă acest aliment în Postul Paștelui

Publicat: 24 ian. 2022
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Dezlegare la pește Când se consumă acest aliment în Postul Paștelui
Pentru a se bucura de acestă dezlegare la pește, credincioșii iubesc gătească ciorba cu pește

Postul Paștelui sau Postul Mare este cel mai lung post din an, chiar dacă este foarte așteptat de creștini. Există zile de post în care Sfinţii Părinţi au ales să se facă dezlegare la peşte. Acest lucru înseamnă consumarea alimentelor de post, plus untdelemn, vin şi peşte.

Această dezlegare la pește nu este în niciun caz considerat o încălcare a postului, ci este mai mult considerată o alinare acordată credincioșilor. Față de celelalte posturi,  acesta este foarte greu de ținut, dat fiind faptul că sunt mult mai puține dezlegări la pește.

Dezlegare la pește: Ce semnifică această zi

Postul Paștelui este unul din posturile importante și așteptate ale anului, întrucât aceasta este perioda în care credincioșii primesc forță pentru curățarea sufletească.

Anul acesta, Paștele pică pe 24 aprilie, iar credincioșii știu că prin prezența în Biserică, ei oferă o bucurie și celebrare a Mântuitorului, el fiind simbolizat ca „Pește” în primele veacuri. Hristos și-a ales apostolii dintre pescari, asemănând acest lucru cu o prindere de pește, astfel peștele are o semnificație teologică semnificativă în creștinism.

iisus hristos pe cruce
Postul Paștelui este considerat cel mai lung și mai aspru dintre toate cele patru posturi importante de peste an

Creștinii spun că se mănâncă pește deoarece este alimentul pe care l-a consumat Iisus Hristos.

„După Înviere, Iisus a mâncat peşte fript şi fagure de miere ca să-şi încredinţeze ucenicii că a Înviat. Peştele are o simbolistică aparte în lumea creştină. În tradiţia bisericii, în primul secol, atunci când creştinii erau prigoniţi, ei puneau simbolul peştelui pe case sau porţi pentru a se recunoaşte unii pe alţii”.

În Postul Mare sunt doar două dezlegări la pește, și anume în timpul sărbătorii Bunei Vestiri de pe 25 martie și în timpul sărbătorii Intrării Domnului în Ierusalim, Floriile, pe 17 aprilie.

o bucata de paine langa o carte pe care este asezat un lantisor cu cruce
Credincioșii știu că prin prezența în Biserică, ei oferă o bucurie și celebrare a Mântuitorului, el fiind simbolizat ca „Pește” în primele veacuri

Cele mai delicioase rețete cu pește

Se poate confirma deja că spaghetele sunt favoritele tuturor, indiferent de varstă, ele fiind extrem de simplu și rapid de gătit.

Pentru a realiza această rețetă, aveți nevoie de o cutie de spaghete, 2 conserve de ton în suc propriu, două roșii mari, sare, ulei și verdeață.

În ceea ce privește modul de preparare, primul pas este punerea pastelor la fiert cu sare. Se lasă la foc mediu și între timp se pun roșiile la călit într-o tigaie în care uleiul este încins.

paste cu ton intr-o farfurie de pe masa
Se poate confirma deja că spaghetele sunt favoritele tuturor, indiferent de varstă, ele fiind extrem de simplu și rapid de gătit

După ce roșiile s-au înmuiat îndeajuns, scurgeți tonul și adăugați-l în tigaie, scuturând-o pentru a amesteca. După ce pastele au fiert, scurgeți bine apa din ele și adăugați-le în tigaia cu sos. După ce s-a amestecat cu atenție, se ia tigaia de pe foc și se adaugă pătrunjelul.

Pentru a se bucura de acestă dezlegare la pește, credincioșii iubesc să gătească ciorba cu pește, un preparat clasic al fiecărei gospodine care iubește peștele. Pentru a prepara această rețetă, casnicele au nevoie de un kg de cozi și capete de pește, două cepe mari, 1 litru de borș, un morcov, un ardei roșu, țelină, sare, verdeață, 3 linguri de orez, 4 linguri de ulei și un cană de roșii.

Modul de preparare al rețetei începe cu tăierea legumelor mărunt, pe care le puneți la călit în ulei. Se pune un litru și jumătate de apă după ce acestea s-au înnăbușit îndeajuns și lăsăm să fiarbă la foc mediu. Când observați că sunt aproape fierte, adăugați cele trei linguri de orez și puneți sare după gust. Următorul pas este adăugarea roșiilor și turnarea borșului căruia i-am dat un clocot atunci când vedeți că orezul este fiert. Când toți acești pași au fost finalizați, adăugați peștele și-l lăsăm doar câteva momente ca să fiarbă. Spre final, luăm de pe foc și adăugăm verdeața.

ciorba cu peste intr-o farfurie asezata pe masa
Această dezlegare la pește nu este în niciun caz considerat o încălcare a postului, ci este mai mult considerată o alinare acordată credincioșilor

 

Sfântul Anton

Adauga un comentariu