National

Dezvăluiri halucinante despre Liviu Dragnea. A fost executat pentru că nu a „servit” firme din SUA

Publicat: 21 ian. 2021
Fostul lider PSD Liviu Dragnea
Fostul lider PSD Liviu Dragnea

Hans Klemm, fostul ambasador al Statelor Unite ale Americii în România este implicat în noul dosar al lui Liviu Dragnea. La scurt timp după ce Irina Tănase, iubita fostului lider al Partidului Social Democrat, a aflat că Liviu Dragnea a fost dus la DNA pentru a i se aduce la cunoștință faptul că este acuzat într-un dosar care vizează vizitele sale în SUA, a făcut dezvăluiri halucintante.

Aceasta a relatat din informațiile pe care fostul lider PSD i le-a transmis în trecut. Printre cele mai șocante informații se numără aceea conform căreia Liviu Dragnea a fost executat pentru că nu a făcut ceea ce i s-a cerut ”strategic”. Declarațiile tinerei au fost făcute în data de 14 ianuarie 2021

”Mi-a povestit Liviu că Hans Klemm a fost in birou la el, cerându-i sa intermedieze un ajutor pentru niște firme”, a afirmat Irina Tănase.

”Liviu i-a explicat ca asta-i infracțiune-n Romania, ca nu face așa ceva. Klemm a mers cu firmele la MApN și Ministerul Economiei. N-are nicio calitate în dosar. Nici măcar martor”, a adăugat aceasta.

Aici trebuie accentuat faptul că fostul ambasador Klemm a încercat să-l facă pe Liviu Dragnea să intervină pentru firme din domenii gestionate de MApN și Ministerul Economiei (firme din zona militară și energetică). Un alt aspect interesant este acela că, deși în noul dosar acuzația se referă la o vizită și un lobby în SUA, nu este luată deloc în considerare SUA.

Pe lângă faptul că nu sunt luate în seamă acuzațiile aduse unor firme americane și lui H. Klemm, nici anchetele din Statele Unite ale Americii nu sunt luate în considerare. Mai exact, ancheta care l-a vizat pe lobbistul Elliott Broidy și urma căreia acesta a spus clar că NU a primit contracte sau favoruri din România.

”A existat această anchetă în ceea ce-l privește pe domnul Broidy in America, unde dânsului i s-a și luat declarație și a fost întrebat, evident, și despre România: ‘Vi s-a promis de către cei doi lideri invitați (Dragnea și Grindeanu, n.n.) orice fel de contract sau favor pe care să-l obțineți în România în urma acestei invitații?’ Și domnul Broidy a răspuns că nu”, a spus Irina Tănase.

De asemenea Irina a venit cu un puternic argument care să-i susțină relatările.

”În urma investigațiilor desfășurate de către procurorii americani – care cu siguranță au modalități de a investiga mai multe și mai bune decât la noi, în România – domnul Broidy a fost trimis în judecată pentru niște fapte de corupție care s-au petrecut în legătură cu Malaysia – situația cu România, cu Dragnea și Grindeanu, nefiind trimisă în judecată. De ce? Pentru ca nu exista nimic acolo”.

Corupția, care nu a fost dovedită de vreo instanță, și izolarea sunt principalele acuzații aduse social democraților și lui Dragnea. Aceste aspecte crează lobby-ul străin, al firmelor americane și occidentale ca România să le fie servită pe tavă.

Putem vedea cu ochiul liber că acest lucru îl face guvernarea liberală. Fără a ține cont de limitele impuse de funcția pe care o avea, urmașul ambasadorului Hanus Klemm, Adrian Zuckerman, nu a ezitat să facă propagandă pro-PNL și anti-PSD. Din păcate, Dragnea a refuzat ceea ce acum se întâmplă în țară și a fost executat. În prezent oficialii și-au luat poziția ghiocelului și execută.





Comentarii
Adauga un comentariu