Titlurile zilei

Dezvăluiri incendiare despre țeapa anului la Iași. Imagini de pe câmpul unde au fost făcute containerele livrate la spitalul mobil Lețcani. Firma turcă a fost un simplu intermediar în afacere – FOTO

Publicat: 24 nov. 2020
Imagini cu zona în care au fost făcute containerele de la spitalul mobil din Lețcani pe un câmp din Ankara, capitala Turciei
Imagini din Ankara cu containerele care au ajuns la spitalul mobil din Lețcani

Pe acest câmp de la periferia orașului Ankara, capitala Turciei, ar fi fost asamblate containerele medicale care au ajuns la spitalul mobil de la Lețcani pentru bolnavii de COVID-19. Imaginile din jurul depozitului sunt de-a dreptul groaznice. Firma care a câștigat licitația pentru spitalul mobil nu este decât un simplu intermediar, în spatele acesteia fiind o altă companie din Turcia

Cea mai proastă afacere făcută de Maricel Popa, fostul președinte al Consiliului Județean Iași, din banii ieșenilor, continuă să scoată la iveală tot felul de surprize. Afacerea de 13,4 milioane de euro făcută cu firma SDI Global LLC Ankara pentru spitalul mobil de la Lețcani ascunde însă alte detalii de care ieșenii habar nu au avut. Firma respectivă nu a fost decât un paravan al unei alte societăți din capitala turcă, asta și pentru că SDI Global nu mai are și alte contracte în țările de pe glob, așa cum afirmă în toate prezentările sale.

Spitalul mobil din Lețcani a fost făcut în mijlocul câmpului. O altă firmă a intrat pe fir

Cum s-a ajuns ca o altă companie să fie cea care s-a „ocupat” de spitalul mobil ce a ajuns la marginea municipiului Iași? SDI Global LLC are aceeași adresă cu IMC Prefabrik Limited, o altă companie care are ca profil montarea de containere și construcții modulare. De altfel, SDI Global nu are vreun contract extern așa cum a afirmat în prezentările sale, astfel de referințe nefiind prezentate nicăieri. În Ankara, SDI Global a dat aceeași adresă cu IMC Prefabrik Limited, practic cele două fiind partenere. Însă, la licitația de la Iași a participat SDI Global LLC și nu IMC Prefabrik Limited, cea care se ocupă de montarea containerelor respective.

„Spitalul militar mobil are secțiuni precum sală de operație și terapie intensivă în care pacienții și răniții pot fi operați rapid în zonele de război și situații de urgență. Spitalul modular oferă servicii de tratament eficiente și rapide cu mediul său interior steril”, se arată în prezentarea celor de la IMC Prefabrik Limited.

Firma are sediul în zona industrială din Ankara. În fapt este vorba despre un depozit în mijlocul câmpului, care seamănă mai mult cu un spațiu de fier vechi și nu cu unul în care se asamblează containere medicale. Imaginile alăturate sunt cât se poate de evidente.

Spital adus cu scandal la Iași. SDI Global se folosește de intermediari pentru a ajunge la licitațiile medicale

SDI Global LLC este o firmă care se recomandă cu 3 puncte de lucru. Unul este cel din Ankara, unde funcționează de fapt spațiul IMC Prefabrik Limited, altul este Aeroportul Internațional Marka din Amman- Iordania și unul este Albuquerque din Statele Unite ale Americii, tot într-o zonă industrială. Firma are un site de prezentare în care nu specifică locurile în care a făcut și alte livrări. Scenariul după care SDI Global a câștigat licitația a mai fost încercat și în Honduras, stat din America Centrală. Au fost trimise adrese către intermediari, care la rândul lor au luat legătura cu autoritățile ce doreau ridicarea unor spitale mobile pentru bolnavii de COVID-19.
În Honduras, SDI Global nu s-a mai înțeles cu intermediarul respectiv, iar afacerea nu a mai ajuns la turci.

Firma din Ankara și-a bătut joc de spitalul mobil de la Lețcani. 13,4 milioane de euro s-au scurs pe apa sâmbetei

Contractul pentru furnizarea spitalului mobil de la Lețcani a curs cu scandal luni la rând. După o întârziere de circa 100 de zile, turcii au adus unitatea medicală și au montat totul în grabă. La mai bine de o lună de la inaugurarea oficială, spitalul continuă să prezinte deficiențe majore, iar riscul de a nu funcționa pe perioada iernii este unul extrem de mare. Mai mult, turcii au lăsat un singur reprezentant la Iași pentru a asigura mentenanța. Actuala conducere a CJ Iași, alături de Ministerul Sănătății, a demarat un control la unitatea medicală de la marginea municipiului Iași pentru a constata deficiențele și a cere explicații de la furnizor și de la Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Euronest, cea care a derulat licitația de la Iași.





Comentarii
  • Noi nu suntem in stare sa realizam nimic, ce doriti, de facut niste containere implica tehnologie „grea”, eventual niste hale ca la uzinele Dacia, roboti etc, etc…..

  • 1. Pacientii poti fi tratati direct pe strazi vara, toamna si primava cat vremea permite deci nu e nevoie de containere
    2. Se putea sa construiasca o cladirea propriu-zisa? Cu ce sunt mai bune conteinarele?
    3. Cine a platit pentru ele, turcii? Daca ei au dat banii, e pierderea Turciei aici…

  • nu se putea inchiria o hala ceva si amenaja rapid ? in alte state s-au inchiriat sali de spectacol , sali de sport mari etc. orice cladire care poate fi incalzita si are utilitati era buna de spital de campanie. si sa fie undeva in oras sa fie accesibila nu la naiba in papushoi si fara veceuri.. sa vina cu vidanja ca in evul mediu..

  • Pai nu se putea inchiria o hala pentru ca nu mai lua comisionul gras Maricel Popa si na banii trebuiau sa iasa din tara. Este mai simplu si mai usor sa cumperi niste containere de la turci decat sa faci ceva pentru tara ta! Asta este politica romaneasca la momentul actual, atat ii duce capul pe nenorocitii (nulitatile) de politicieni.

Adauga un comentariu