National

DEZVALUIRI. Secretele crimei la comanda care a cutremurat Deva anilor 2000

Publicat: 30 aug. 2016
_____ Vizualizări 0 Comentarii
DEZVALUIRI. Secretele crimei la comanda care a cutremurat Deva anilor 2000
1
De aproape 20 de ani, o crima petrecuta in centrul Devei a ramas invaluita de mister. Victima a fost un prosper om de afaceri, vicepresedinte la acea vreme al PDSR Hunedoara, Sorin Moldovan, despre care procurorii sustineau ca avea legaturi stranse cu traficantii de comori antice. Sorin Moldovan a fost gasit impuscat in centrul Devei. Dupa mai multe luni, principalul suspect al crimei, un interlop pe nume Raul Opris, s-a sinucis in momentul in care ar fi fost urmarit de politisti. Misterul crimei s-a adancit odata cu aflarea unor detalii din trecutul fostului sef al Vamii din Deva.
In 30 noiembrie 2000, in jurul orei 19:00, Sorin Moldovan a fost impuscat mortal in cap, in centrul Devei. Ucigasul, care purta o cagula pe cap, il pandise dintr-un autoturism Mercedes auriu, cu numere false. A deschis focul asupra victimei in momentul in care Moldovan iesise din cladirea Cepromin, unde se afla firma pe care o detinea, si se indrepta spre masina sa, un Jeep Cherokee. Sorin Moldovan a fost impuscat cu doua focuri de arma, in cap si in brat. O ambulanta l-a preluat si l-a transportat la spitalul din Deva, aflat la 500 de metri distanta, insa medicii nu i-au mai putut salva viata. Inspectoratul General al Politiei Romane informa ca imediat dupa crima au fost alarmate efectivele Ministerului de Interne din Hunedoara si judetele limitrofe si au fost institituite masuri suplimentare de verificare a persoanelor care parasesc Romania, potrivit zhd.ro.

Impuscat in cap
A doua zi, politistii au descoperit masina ucigasului, abandonata intr-o padure din comuna Lipova, judetul Arad. Informatii contradictorii au aparut in cursul anchetei. Initial, procurorii au cercetat ipoteza ca autorul crimei sa fi avut un complice. O alta ipoteza a fost ca uciderea a avut ca scop furtul masinii de lux a politicianului, chiar daca ucigasul il urmarise dintr-o alta masina. Intre timp, politistii au incercat sa dea de urma telefonului victimei, insa nu au reusit.
Presupusul criminal a fost descoperit aproape patru luni mai tarziu, in 14 martie 2001, in Timisoara. Se numea Raul Octavian Opris, avea 20 de ani si era recidivist, fiind condamnat in trecut pentru furturi si violente. S-a sinucis, impuscandu-se in tampla, inainte de a fi capturat de politisti. Cu cateva zile in urma, potrivit anchetatorilor, Opris a ucis un politist din judetul Timis, Sasa Disici, care il urmarise pentru furturi de masini. In noaptea de 3 spre 4 martie 2001, plutonierul major Sasa Disici a pornit in urmarirea unui automobil care a fost raportat ca fiind furat, dupa ce soferul a fortat un cordon al politiei pe Calea Lugojului. Dupa o urmarire ca de circa 20 de kilometri, politistul a ajuns din urma masina, care oprise pe o strada din Ianova.  Imediat ce a coborat din autoturism Sasa Disici a fost impuscat cu mai multe focuri de arma. Unii martori au sustinut ca autorul crimei nu era singur in masina. Insa, la fel ca in cazul uciderii lui Sorin Moldovan, doar Opris a fost identificat. Dupa sinuciderea lui Raul Opris, asupra lui a fost gasit un pistol Cravena Zastava 99 si cateva zeci de cartuse. S-a stabilit ca aceeasi arma cu care tanarul s-a impuscat in cap fusese folosita la comiterea asasinatului lui Sorin Moldovan. Cazul Sorin Moldovan a fost inchis.
Dupa aproape cinci ani de la comiterea crimei din centrul Devei, anchetatorii gruparilor mafiote din Deva au confirmat insa, intr-un alt dosar de crima organizata, ca asasinatul afaceristului Sorin Moldovan ar fi fost facut la comanda.

Probleme cu legea
Moldovan era patronul a patru societati comerciale, incluse in holdingul Rombusiness SA, iar inainte de a se dedica afacerilor sale prospere a indeplinit functia de sef al vamii Deva. A fost destituit, cercetat si trimis in judecata, in stare de arest preventiv, in 1997, fiind acuzat de luare de mita, contrabanda, inselaciune in dauna avutului public si fals intelectual.
Procurorii sustineau ca intre anii 1996 si 1997, Sorin Moldovan ar fi pretins si primit, personal sau prin intermediari, sume de bani si alte bunuri materiale de la anumite persoane care solicitau scutirea de taxe vamale a unor autoturisme, pe baza unor adeverinte de repatriere. In semn de protest fata de masura arestarii preventiv, Sorin Moldovan a intrat in greva foamei. Arestul preventiv s-a prelungit pe o perioada de trei luni, dupa care Moldovan a fost eliberat din lipsa de probe. Ulterior, dosarul sau a fot redeschis, iar Moldovan a fost condamnat la trei ani de inchisoare, atat pe fond, cat si la recursul judecat de Curtea de Apel Alba Iulia. A primit condamnarea in octombrie 2000, dar a atacat sentinta la Curtea Suprema de Justitie a Romaniei. Nu a apucat sa isi afle sentinta finala.
Sorin Moldovan avea 33 de ani si era vicepresedinte al filialei Hunedoara in cel mai puternic partid politic si presedinte al Organizatiei de Tineret Hunedoara a PDSR. De asemenea, despre el au fost publicate informatii ca fusese propus pentru a deveni prefect al judetului si, de asemenea, ca s-ar fi imprumutat pentru a finanta campania electorala in judet si nu ar mai fi restituit banii, zvon neconfirmat la acea vreme de conducerea fostului partid. De asemenea, ar fi avut legaturi stranse cu lumea interlopa, care se ocupa cu traficul de artefacte sustrase din siturile arheologice ale Muntilor Orastiei.
Teroarea din Cetatea Crimei
Cazul Moldovan a intregit tabloul Devei de la sfarsitul anilor 1990, in care gruparile mafiote au instaurat teroarea. Orasul ajunsese sa fie supranumit „cetatea Crimei”, iar multe dintre infractiunile grave comise de interlopi nu au fost elucidate nici pana in prezent.
„In lumea interlopa a municipiului Deva s-au cristalizat treptat, in ultimii ani, cateva grupuri infractionale cu manifestari specifice criminalitatii organizate. Activitatile ilegale, violente, desfasurate de acestea, reglarile de conturi constand in omucideri, incendieri de autoturisme (inclusiv ale magistratilor) si statii de distributie a carburantilor, conflicte pentru controlul teritoriului, au indus un puternic sentiment de nesiguranta in opinia publica”, informau anchetatorii, in dosarul „Spuma si Bibanul”, din 2005, in care ulterior au fost copndamnati membrii „marcanti” ai lumii interlope, dar si politistii care i-au sprijinit, in frunte cu comandantul Politiei Deva de la acea vreme, Ioan David. Asasinarea la comanda a politicianului din PDSR a fost relevata in rechizitoriul unui alt dosar, al traficantilor de comori antice sustrase in anii 1990 si 2000 din siturile fostelor cetati dacice. 
Adauga un comentariu