News Flash:

Dezvaluirile unor prostituate.

17 Ianuarie 2000
901 Vizualizari | 0 Comentarii
•Prostitutia ia amploare

Perceputa ca un pericol dupa 1989, prostitutia stradala este, pe langa cea mai veche meserie din lume, un simptom: boala societatii care nu are programe educationale concrete, axate pe problemele tinerilor, autoritati lipsite de reactie si lipsa locurilor de munca adecvate.

Ce se poate face? Politia este aproape legata cu mainile la spate. Deficientele legislatiei isi spun cuvantul din plin; dupa fiecare razie pe care o fac politistii, prostituatele sunt eliberate. Singurele masuri care se iau, in lipsa probelor concrete, sunt amenzile contraventionale: fetele "cotizeaza cu 500.000 pana la 1.000.000 de lei, bani pe care ii scot dupa cateva ore la locul de munca. "Saracia, analfabetismul, somajul, lipsa educatiei sunt factorii decisivi, care duc printre altele la aparitia prostitutiei", afirma Florentina Cauia, psiholog.

"E nasol, la 15 ani, sa fii prostituata"

La numai 15 ani, Felicia a renuntat la scoala apucadu-se de prostitutie, pentru a se putea intretine. Lucreaza de numai 4 luni dar deja simte ca nu va rezista mult. "E greu, e nasol sa fii prostituata, mai ales pe timpul iernii. Daca as avea ce manca si ce pune pe mine m-as lasa chiar acu' de meserie si m-as duce la scoala. Clientii...? De toate felurile, cei mai multi sunt insurati si grabiti sa termine repede. Unii spun chiar ca am aceeasi varsta cu fata lor. Eu ce sa zic, asa o fi.", isi incheie destainuirea Felicia.

"Vreau sa plec la nemti pentru ca acolo se plateste bine"

17 ani, par scurt, vopsit blond, destul de draguta. Locul de munca o tradeaza. Claudia este una dintre multele prostituate care populeaza bulevardul dintre Gara si Podul de Piatra si care a acceptat sa stea de vorba cu noi. "Vreau sa plec din tara, la nemti; am auzit ca se plateste mai bine si pot sa-mi cumpar si eu o masina, o casa mare si sa intru in rand cu lumea. Ce inseamna sa te prostituezi? Inseamna sa renunti la familie, la prieteni, la cei care te cunosc, sa iti alegi un protector si un loc acceptabil unde sa agati clientii - clienti de la care nu stii la ce te poti astepta; in patul lor nu mai ai nici un ajutor".

Isi aduce aminte de o fata care a fost rapita si timp de doua saptamani nu s-a stiut nimic despre ea. "A aparut batuta si vai de capul ei", comenteaza Claudia.

Intr-o luna, prostituatele castiga cat altii intr-un an

Pustani si oameni in varsta, ceferisti, muncitori, soferi de tir, straini sau pur si simplu trecatori prin orasul nostru sunt clientii acestor fete contra a 50.000 de lei si 1 milion; chiar in momentul interviului, doi indivizi dintr-o masina luxoasa cu numarul de imatriculare IS-99-PIC incepusera negocieri cu fetitele, nepasandu-le catusi de putin de reportofonul aflat la vedere. Locul de consum al placerilor nocturne: tufisurile din zona, vagoanele de tren, locomotivele ceferistilor cu care mai colaboreaza, pana la masini luxoase sau camere de hotel. O noapte de lucru poate aduce in buzunarul fetei in jur de 600.000-800.000 de lei, din care cel putin 300.000 de lei revin protectorului.

Problemele: politistii si controlul medical

"Facem control medical, cum sa nu. Cand putem si noi, ne ducem la Spitalul «Sf.Maria», dar nu prea des, ca ne e rusine", spune Ramona, cu oarecare mandrie. "Sunt unele fete care nu se duc deloc si nici macar nu folosesc prezervativ. Dar nu de la noi. Alte probleme? Sa spuna Claudia si Mihaela. Ele au avut probleme cu gaborii".

O alta problema, spun Claudia si Mihaela, este abuzul sexual la care sunt supuse de catre unii dintre subofiterii din serviciul de patrulare."Daca sunt de acord sa intretina relatii sexuale cu ei, in seara respectiva se pot intoarce linistite la munca; daca nu, sunt duse la sectie si amendate conform legii in vigoare. In aceste cazuri, noi nu mai putem face nimic", se plange Adrian, unul dintre protectori.

Probabil datorita unei societati care nu reuseste sa treaca peste tabu-uri, Claudia, Mihaela, Geanina, Alina, Ramona sunt veritabile victime. Fie ale unor greseli de educatie, fie ale unui sistem care le ofera doar sansa sa se prostitueze. Lucru care, oricum, nu le disculpa.

florentina cauia psiholog felicia claudia mihaela adrian
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1369 (s) | 22 queries | Mysql time :0.020263 (s)

loading...