National

Diabeticii, trimisi la medicul de familie

Publicat: 27 iul. 2015

Cei care sufera de diabet si-ar putea lua reteta de la medicul de familie sau de la specialistii in medicina interna. Noua regula apare intr-un proiect de ordin al Ministerului Sanatatii care ar trebui sa reduca presiunea pusa asupra diabetologilor.

Cei 200 de specialisti din tara au in grija un milion de pacienti. In Romania sunt diagnosticati aproape un milion de diabetici, iar alti 500.000 de oameni nu stiu ca sufera de aceasta boala.

Cifrele ne plaseaza pe locul al II-lea in Europa, dupa Turcia. Iar medicii sunt prea putini. Unui specialist roman ii revin 6.000 de pacienti, de doua ori mai multi decat media europeana.

„Este criza de medici diabetologi, unii au plecat in strainatate. Am avut multe cazuri care au venit in hipoglicemie de catre medici care nu au avut voie sa prescrie”, a declarat Constantin IonescuTargoviste, membru al Societatii Romane de Diabet, Nutritie si Boli Metabolice.

Un ordin dat acum sapte ani ii obliga pe bolnavi sa vina trimestrial la control, pentru evaluare si prescrierea tratamentului. Cu 50 de mii de cazuri noi anual, decizia creeaza cozi interminabile. „Aceste medicamente se iau incontinuu, o data la 3, 4 luni, si sunt persoane care stau la distanta de centrele cu specialisti. In 30 de ani de cand sufar de diabet am stat destul de mult la coada”, a spus Stelian Pantazescu, pacient.

Ministerul Sanatatii vrea acum sa schimbe regulile. Potrivit unui nou proiect, doctorii de familie si cei de medicina interna ar putea da si ei retete, in baza unei scrisori medicale pe care pacientul o primeste de la specialist. Dar exista riscul ca unii pacienti sa ia doar reteta, fara sa mai mearga la control. „Pacientul acela este pierdut. Medicul de familie nu are timp sa il evalueze cum il evaluam noi. Macar la sase luni sa vina la un control la medicul specialist”, a declarat Simona Carniciu, medic diabetolog.

„O sa tinem cont de ce spune comisia”, promite Alin Tucmeanu, secretar de stat in Ministerul Sanatatii.

Prevederile ar putea fi aplicate cel mai devreme la sfarsitul lunii august.

Singurii pacienti care vor fi nevoiti sa respecte regula retetei prescrise exclusiv de specialist sunt cei dependenti de insulina. 150.000 de bolnavi depind astfel de 200 de specialisti.



loading...

Adauga un comentariu