Actualitate

Diavolul de la Washington    

Publicat: 29 iul. 2018
1

Doi parteneri strategici, unul fiind cel mai puternic din lume, Statele Unite, celalat fiind derizoriu sub aspect economic, politic si militar, dar beneficiind de o pozitie favorabila in plan geostrategic, isi negociaza interesele. Este cat se poate de firesc. Fiecare vrea sa obtina mai mult. In aceasta negociere insa, intervine sarpele veninos. Care inclina in mod incorect balanta in favoarea uneia dintre parti. Se numeste George Maior. Si este ambasadorul Romaniei la Washington. Se preface ca lucreaza pentru Romania dar, in realitate, este agentul de influenta al partii adverse din perspectiva negocierilor.

In parteneriatul nostru strategic cu Statele Unite, beneficiem in mod indiscutabil de doua atuuri. Pozitia noastra de stat santinela, de stat aflat la frontiera NATO si Uniunii Europene cu zonele de confict mai mult sau mai putin inghetate si, mai apoi, cu Federatia Rusa. Si, in al doilea rand, dispunem de cele mai mari resurse de gaze naturale din zona. Pozitia geostrategica ne-a ajutat sa devenim parteneri strategici ai Statelor Unite si ne ajuta in continuare sa dobandim o pozitie din ce in ce mai privilegiata in alianta politico-militara numita NATO. Resursele noastre energetice, in special cele de gaze existente in Marea Neagra, consolideaza si in plan economic acest mutiplu parteneriat. Fie si numai pentru faptul ca Statele Unite sunt interesate in cel mai inalt grad de resursele energetice, alergand dupa ele prin intreaga lume, iar Uniunea Europeana, in special Europa de Est si Europa centrala, pot utiliza resursele noastre de gaze naturale pentru a-si dezvolta economiile si a deveni cat mai independente de Moscova. In plus, resursele energetice de la Marea Neagra pot schimba raporturile de forte. In sensul ca Germania poate fi treptat debransata de Federatia Rusa, iar noul pact de tip Ribbentrop-Molotov dintre cele doua mari puteri, de asta data un pact in plan economic, care defavorizeaza prin politica de preturi alte state europene, ar putea fi rupt. In acest punct negocierile pe multiple planuri, dar in primul rand negocierile dintre Bucuresti si Washington, dobandesc o importanta capitala.

Exploatarea zacamintelor de gaze de la Marea Neagra revine celei mai puternice societati de profil din lume, ExxonMobil, care, in mod firesc, colaboreaza extrem de strans cu guvernul Statelor Unite, Casa Alba fiind extrem de interesata ca Washingtonul sa-si atinga pretutindeni in lume tintele energetice. De aceea, deloc nefiresc, ca in paralel cu negocierile strict economice intre Exxon si Ministerul Energiei din Romania, sa se poarte si negocieri politice intre reprezentantii de la cel mai inalt nivel a guvernelor celor doua state. Si o ultima runda de asemenea discutii tocmai a avut loc la Washington. Numai ca acolo a intervenit diavolul. Coada de topor. Tradatorul. Excelenta sa ambasadorul extraordinar si plenipotentiar George Maior.

ExxonMobil si respectiv Statele Unite sunt interesate ca exploatand rezervele de gaze de la Marea Neagra sa-si ia partea leului. Daca se poate, intreaga prada. Cantitatile de gaze in integralitatea lor. Fara ca partii romane sa-i revina vreun metru cub. Si sa plateasca redevente cat mai mici. Sa-si recupereze pana la ultimul cent toate investitiile de explorare, care s-a incheiat. Si sa-si ia cat mai putine angajamente privind conservarea mediului. Dar partea romana ce vrea? 1). Sa nu investeasca nimic. 2). Sa beneficieze de o cantitate rezonabila de metri cubi de gaze din resursele proprii. 3). Sa obtina venituri din redevente, pe care sa le investeasca in propria dezvoltare. 4) Sa comercializeze pe teritoriul Romaniei o parte din productie, chiar daca produsele apartin altora si sa se transforme astfel intr-un hub energetic regional. 5). Sa-si protejeze cat poate mai bine mediul iar unde nu se poate, sa obtina asigurari ca acesta va fi reabilitat. Fata de aceste interese ale unora si altora, la ce rezultate s-a ajuns?

Romania nu va primi niciun metru cub de gaze din ceea ce se va extrage. In schimb, 40% din toata cantitatea, fara ca aceasta cantitate sa fie proprietatea vreunei entitati romane, se va comercializa totusi pe teritoriul tarii noastre, Romania avand literalmente sansa de a se transforma intr-un hub energetic regional. Vom primi redevente mai mari decat cele prevazute initial, dar acestea vor reprezenta circa o doime din procentul mediu al redeventelor practicate in lume. Nu avem garantii serioase privind prezervarea si reabilitarea mediului. Totusi, vom putea obtine in viitorii 20 de ani circa 10 miliarde de euro, bani proveniti in special din taxarea si ea destul de modesta asupra profitului obtinut de firmele care vor exploata zacamintele, intre care cea mai importanta este Exxon. Una peste alta, din totalul bogatiilor de la Marea Neagra, probabil vom obtine ceva intre o optime si o sesime din ceea ce am fi putut obtine daca am fi avut tehnogia necesara si am fi investit noi insine in aceasta operatiune.

Legea offshore a iesit exrem de greu. Presiunile in Camera Deputatilor exercitate de multinationale, inclusiv de ExxonMobile si de reprezentantii statelor interesate au fost infernale.Totusi, mizeria de lege votata iresponsabil in Senat, a fost cat de cat corectata. Dar presiunile continua. Multinationalele vor mai mult. Si mizeaza pe doua elemente. Pe faptul ca, existand in lege unele neclaritati, exista si intentia majoritatii parlamentare de  a solicita Guvernului sa corecteze lucrurile printr-o Ordonanta de Urgenta. De aceasta Ordonanta de Urgenta ar putea insa profita nu statul roman, ci societatile care exploateaza. A doua circumstanta, teoretic favorabila pentru multinationale, este presedintele Romaniei. Acesta poate retrimite legea in Parlament si apoi o poate ataca la Curtea Constitutionala, folosind orice pretext pentru ca ea sa fie din nou discutata in Parlament, moment in care ar putea fi reluat scenariul criminal din Senat.

In acest moment sensibil, ministrul Energiei din Statele Unite face o miscare oficiala de deschidere, invitandu-l la dialog pe ambasadorul George Maior. Acesta este un demnitar roman care, in calitate de sef al Serviciului Roman de Informatii, a facut asa cum s-a dovedit in mod continuu un joc antinational, punandu-se integral pe el, la pachet cu serviciul secret, la dispozitia partenerului nostru strategic. Desi este acuzat de ilegalitati abominabile si de practicarea pe scara larga si in masa a politiei politice, el a fost totusi desemnat de catre presedintele Klaus Iohannis, la proprunerea Guvernului Ciolos, in cea mai importanta functie dimplomatica din lume. Ambasador la Washington. In acest moment, exista multiple informatii ca, in calitate de reprezentant al statului roman, in loc sa negocieze la Washington interesele statului roman, el incearca sa negocieze de la Washington cu oficialii de la Bucuresti interesele Statelor Unite. Ceea ce este cu totul si cu totul anormal.

Este adevarat ca presedintele Klaus Iohannis are printre prerogativele lui constitutionale rolul principal in numirile de ambasadori. Totusi, el face acest lucru la propunerea Guvernului. Este valabila si viceversa. Guvernul Romaniei are obigatia sa constate printr-un document oficial ca, in repetate randuri si mai ales la acest capitol al zacamintelor offshore, ambasadorul Romaniei la Washington a actionat contrar intereselor statului nostru. Si in consecinta poate si trebuie sa propuna de indata revocarea acestuia din functie. De altfel, Statele Unite au pus punct activitatii lui Hans Klemm, intorcand practic foaia diplomatica prin numirea unui nou ambasadar la Bucuresti. In oglinda, acelasi lucru, in scopul resetarii pozitive a relatiilor romano-americane, trebuie sa-l faca si autoritatile de la Bucuresti. Poate ca lui Klaus Iohannis, profund indatorat lui Geoge Maior, nu-i convine. Dar are incotro? Si daca incearca sa opuna rezistenta, nu ar trebui lasat in ofsaid? In plus, se stie ca domnul Maior trebuie anchetat. Atat de catre Parlament cat si de care Parchetul Militar pentru protocoalele ilegale pe care le-a promovat si le-a semnat. Si mai ales pentru cosecintele devastatoare ale acestora. Asa ca locul lui ar trebui sa fie in tara. George Maior, go home!





Adauga un comentariu