Titlurile zilei

Dictatura dezvoltatorilor imobiliari din comuna Bârnova! Blocurile apar ca ciupercile peste case deja construite. O femeie a cheltuit degeaba 160.000 euro pentru intimitate – FOTO

Publicat: 19 sept. 2020
Dezvoltatorul imobiliar Dragoș Pleșca a fost reclamat după ce a construit un bloc de locuințe colective cu două etaje, într-o zonă de case. Vecinii sunt disperați
Petronela Ungureanu se uită neputincioasă la blocul dezvoltatorului Dragoș Pleșca. Imobilul a fost ridicat chiar în vecinătatea vilei de 166.000 euro, proprietate personală

Dezvoltatorii imobiliari își fac de cap în comuna Bârnova. Construiesc blocuri de locuințe colective chiar peste locuințele individuale deja-construite. Petronela Ungureanu îl acuză pe Dragoș Pleșca că a amenajat balcoanele blocului chiar spre curtea vilei. Plângerea urmează să ajungă și la inspectoratul de Stat în Construcții

Tot mai mulți proprietari de case sunt nemulțumiți de dezvoltatorii imobiliari care construiesc blocuri de locuințe colective în coasta vilelor deja existente. Locuitorii din comuna Bârnova spun că trăiesc ca într-o dictatură, orice proiect imobiliar al dezvoltatorilor fiind autorizat la foc automat de Primăria Bârnova. Reporterii BZI au identifcat cazul Petronelei Ungureanu, care a muncit aproape 15 ani în străinatate, ca mai apoi să investească banii în țară. A cumpărat un teren pe strada Sf. Ilie și a demarat construcția locuinței. A cheltuit peste 160.000 de euro pe locuința individuală, după ce a ales cele mai bune materiale. Însă, intimitatea i-a fost violent perturbată de dezvoltatorul imobiliar Dragoș Pleșca. A trântit un bloc chiar lângă vila femeii. În acest moment, blocul este aproape finalizat. De precizat că proiectul este înregistrat pe numele lui Marian Dinu Pleșca, fratele dezvoltatorului.

Petronela Ungureanu a spus că nu a semnat pentru construirea blocului

Proprietara vilei de pe strada Sf. Ilie a arătat că nu a fost de acord cu construirea blocului.

„Pe data de 27.11.2018 am venit din Spania, după ce fratele meu m-a anunțat că se construiește. S-a arătat atunci că nu avea atorizație de construire. Imediat a acoperit fundația cu pământ. Între timp, a primit autorizație și a construit. Anul trecut a scos tot, și Planul Urbanistic Zonal. Problema cea mai mare este cu balcoanele. Nu am niciun pic de intimitate. Am vorbit cu un avocat, care se va ocupa de formularea tuturor plângerilor. Nu este normal ce se întâmplă! Eu am investit pentru familie 166.000 euro, am folosit materialele cele mai bune. Când am văzut că apărut blocul, am vrut să vând, dar nimeni nu mai vrea să cumpere. Acum, suntem obligați să suportăm această situație. Mai mult, a lărgit și accesul, luând o bucată din terenul meu”, a precizat Petronela Ungureanu.

Reprezentanții Primărie Bârnova au precizat, pe de altă parte, că blocul beneficiază de toate avizele și că a primit aviz unic și de la Consiliul Județean Iași. Blocul lui Dragoș Pleșca a fost ridicat pe o suprafață de teren de 1.548 metri pătrați. Regimul de înălțime aprobat este de D+P+2E, cu 16 apartamente și 16 locuri de parcare. Procentul de ocupare a terenului este de 20 la sută, cu un coeficient de ocupare a terenului de 0,8. Până la urmă, Inspectoratul de Stat în Construcții va oferi un verdict, în momentul în care se va realiza recepția lucrării.

Dezvoltatorul Dragoș Pleșca spune că a redus din balcoane la cererea vecinei

Contactat telefonic de către reporterii BZI, dezvoltatorul Dragoș Pleșca a susținut că a realizat o serie de modificări la solicitarea vecinei.

„Am autorizație, am toate avizele eliberate. La început balcoanele erau din țeavă. Am închis balcoanele cât am putut. Voi mai pune și alte două geamuri, după ce s-a plâns vecina. Am schimbat chiar și planul inițial. Am făcut și un gard între cele două proprietăți pe care am dat 7.000 de euro. Presupun că vrea niște bani pentru că nu mai are. Nu știu de ce face asta”, a declarat Dragoș Pleșca.

Cert este un lucru. În zona străzii Sf. Ilie vor mai apărea cel puțin 16 autoturisme. Arterele din comună sunt foarte înguste, iar noile proiecte imobiliare le vor aglomera mai ales la orele de vârf. Conform prețurilor de pe piața imobiliară, un metru pătrat construit se vinde între 700 și 900 euro, în timp ce terenurile sunt tranzacționate și cu 50 euro pe metru pătrat.





Comentarii
  • Primarul com Barnova ,Mihai Balan este parte din mafia imobiliara,care,bineinteles il sustine politic.
    Faca presiuni pe proprieterii de terenuri sa vanda,,dezvoltatorilor”de fapt rechini imobilari, la preturi de nimic apoi fac specula .

  • Zona este uratita de prezenta blocurilor de locuite care nu si au locul in peisaj si poluata de circulatia unui numar foarte mari de masini.
    Exista si posibilitatea alunecarilor de teren.
    Nu merita.

  • DNA este ocupat momentan cu alte dosare mult mai importante ,spre exemplu un paznic de la liceul Racoviță care a primit două preturi de vin la 2 l buc ,un controlor de tren care a realizat CFR călători primind de la cetățenii fără bilet diferite sume de bani de la 5 ron ,10 ron si exemplele pot continua

  • Asa este si in Valea Adanca au construit blocuri langa case fara sa ceara aprobare de la vecini.
    Primaria Miroslava da aprobare si fac blocuri la 2 m de strada fara locuri de parcare si fara teren in jurul blocului. Pe 500 mp construiesc bloc. Nu ii intreba nimeni. Fac blocuri pe numele soacrelor pensionare nimeni nu ii intreaba de unde asemenea pensionare dezvoltatoare imobiliare. Banuiesc ca nu dau nimic la stat oare nu se gaseste ac de cojocul lor ? cit va mai dura bataia asta de joc. Sa faca blocuri in zone unde nu sunt case deja construite.

  • Citind aceasta știre observ ca problema cea mai mare este suma cu care doamna a construit aceasta casa, se pune accent pe cei 166.000 de euro și nu pe faptul ca doamna nu are intimitate .
    Locuiesc in zona și nu poți cere intimitate dat fiind faptul ca și casele sunt unele lângă altele iar toată zona este plină de blocuri .
    Când s-a apucat doamna de construit erau blocuri in construcție , in acel moment cu siguranța neștiind ca nu va avea intimitate.
    Nu sunt de acord cu tot ce reprezintă “dezvoltatorii imobiliari” dar uneori ne meritam soarta pentru simplu fapt ca noi credem ca totul ni se cuvine “am construit casa cu 160.000 de euro și vreau intimitate “.
    Ne meritam soarta, mereu căutam motive și nod in papura ca sa dovedim cât putem fi de răi. Nu vom putea convetui niciodată in armonie…se pare ca degeaba ați fost in Europa sa munciți, mentalitatea este acceasi .
    Dacă pot sa fac rău, de ce sa nu fac ?
    Sunt oameni care nu își permit doamna sa stea la o casa așa scumpă, din acest motiv aleg sa se mute in comunele de lângă oraș pt a sta la un apartament și a avea condiții decente de trai, ca de altfel sunt convinsă ca ar fi ales toți sa locuiască la vile sau in apartamente in centrul orașului .

  • De ce se construiesc atat de multe blocuri in comunele de lângă județul iasi ?(ex:Miroslava, lunca cetățuii , valea adânca, barnova )
    De ce ? V-ați pus întrebarea ? Va zic eu…pentru ca exista cerere, pentru ca sunt oameni cu venituri mici care vor sa fuga de la o camera de cămin sau de la o garsoniera , pt ca sunt tineri care muncesc pe salariul minim pe economie , pentru ca nu toți ne permitem o viața de lux, pentru ca toți ne dorim un trai decent , pentru ca nu toți avem acceasi situație financiară .
    Haideți sa ii certam pe oamenii care se muta in astfel de blocuri și nu pe cei care le construiesc .
    Ce se construiește in oraș nu observa nimeni , s-au distrus parcuri de joaca pentru copii pt a se construi blocuri in care un apartament costa 80.000 de euro ….
    Dragi cetățeni , sunt oameni care își doresc o locuința și din păcate in oraș mulți nu își permit sa își cumpere .
    Mergeți doamna sa vorbiți cu cei care s-au mutat sa vedeți dacă au ceva împotriva casei dumneavoastră , ca poate le stricați și lor priveliștea cu vila impunătoare de peste 100.000 de mii de euro.

  • Dar blocul acela atat de inalt ,nu i umbreste curtea dnei?
    S _a pastrat distanta minima legala intre imobile?
    Ce faceti in cazul unui incendiu ,cand masinile ISU nu pot patrunde?
    Va spun eu:ARDETI TOTI CU SUCCES!
    Dnei i s a cerut acordul,ca si vecin si proprietar ca acel imobil sa fie ridicat cu respectivul regim de inaltime?
    Fireste ca NU.
    Sunt o multime de ilegalitati aici.

  • Mizeriile astea de blocuri,urate foc,si prost construite dau zonei un aspect de ghetou,scad valiarea terenurilor din zona si intr adevar se adreseaza unor potentiali
    cumparatori pauperi.
    Atat ii duc capul sa faca.
    Plan urbanistic exista?
    Sau unde mai prind 300m^2,mai trantesc o
    maghernita de bloc?

  • Asta e marea problema ca nu va puteți vinde terenul la suprapreț .
    Datorită dezvoltării imobiliare din zona acum se vinde terenul acolo cu aproape 60€mp in condițiile in care pana acum ceva timp nu se cerea mai mult de 25€ mp.
    Gândire de bișnițar

  • Vila doamnei este la fel de înaltă cât blocul lângă ea construit .
    Cât despre distanță dintre casa și bloc și celelalte aspecte sunt convinsă ca sunt respectate .
    La fel cum sunt convinsă ca încape și mașina de pompieri sau orice alta autospeciala .
    Sunt absolut convinsă ca dacă acest dezvoltator va merge mâine la doamna la poarta cu o suma FRUMUSICA de bani, nu vor mai fi deloc probleme , pt ca așa e romanul , dacă pot câștiga și eu ceva de ce sa nu o fac.
    Și vreți sa mai trăim ca in occident unde vecinii nu au nici gard între ei .

  • Cenzureaza bzi cat te tine nadragul, dar adevarul tot in poze se vede.
    Aia e casa de 160.000? De euro ? Va dati seama ce au intepat-o pe duduia asta occidentala ?
    Blocul e frumos, curat, citesc ca are toate actele ok, deci articolul e scris la comanda.
    Apartamentele sunt numai bune pentru vasluienii si bostonienii oplositi la noi, camerele au 8-9 mp, cum sa nu le faca macar balcon ?
    Doamna vrea intimitate, asta spune multe. Probabil la o varsta nu iti mai ajunge intimitatea spaniolilor si vrei o intimitate neaosa, barnoveneasca. Ei, aici pare ca a nimerit bine. Stai doar sa se mute vecinii si sa adoarma vecinele. Sau sa nu lase geamurile deschise in intimitatea lor.

  • Deci Plesca asta nu a facut nimic rau sau nu a incalcat vreo lege ci si-a vazut de treaba. Subiectul articolului este senzatia de intimitate a lucratoarei emigrate ce are o limita de confort asa de mare incat cuprinde blocul. Doar din poza de pe coperta sesizez la urata casa de 160k euro mai multe incalcari ale legislatiei in vigoare …. Oare doama stie ce cutie a pandorei poate deschide astfel de actiuni mediatice sau orgoliul ineaca ratiunea daca ea exista?

  • doamna cu palatul si bmw-ul ala negru putea sa cumpere inca ceva teren pe langa casa si astfel blocurile nu apareau… sau daca apareau pe terenul dumneaei atunci putea sa le treaca in proprietatea personala fiind pe teren privat, nu?

  • 1. Nu avem dezvoltatori imobiliari. Avem speculanti imobiliari. Singurii care castiga sunt ei. Toti ceilalti pierd.

    2. Cine cumpara o locuinta de la speculatii imobiliari este ori naiv, ori inconstient. Va regreta amarnic prostia pe care o face.
    Se construieste mai prost si mai inghesuit decat pe vremea lui Ceasca. Nu se respecta proiectul. Nu se respecta tehnologia de lucru. Utilitatile sunt subdimensionate. Spatiu verde in jurul blocului? – te uiti in gradina vecinului. Loc de joaca pentru copii? – in strada, printre masini.

    3. Faptul ca blocul „a primit aviz unic și de la Consiliul Județean Iași” ridica un mare semn de intrebare. Pe ce baza a fost eliberat?

    4. Primaria Barnova ce pazeste? Are Primaria un PUG? Se pare ca nu, din moment ce haosul imobiliar functioneaza nestingherit. S-au luat dupa Chirica.

  • Sper sa nu jenez intimitatea persoanei muncitoare investitoare si occidentale, dar casa aia arata ca o lanterna de pe vapor.
    Face 166.000 euro din parti.
    De fapt se asorteaza la fix cu masinile scumpe, ultimul model, din luxoasa parcare.

Adauga un comentariu