Diete si regimuri

Dieta mediteraneană reduce riscul de diabet cu 30%

Publicat: 24 nov. 2020
Dieta mediteraneană reduce riscul de diabet
Fumatul și consumul excesiv de alcool joacă, de asemenea, un rol major în dezvoltarea bolilor precum diabetul de tip 2.

Diabetul se caracterizează prin prezența excesului de zahăr în sânge și tratamentul acestuia se bazează in primul rand pe o dietă echilibrată. Un studiu recent arată că mâncarea are, de asemenea, un rol important de jucat în prevenirea acesti maladii și că abordarea dietei mediteraneene ar reduce riscul de diabet cu 30%.

Diabetul de tip 2 a atins niveluri epidemice în întreaga lume. Cu milioane de oameni care sunt diagnosticați cu această afecțiune în fiecare an, povara diabetului asupra sistemelor de sănătate este în creștere. Obezitatea, care este un factor de risc major pentru aceasta afecțiune, este, de asemenea, în creștere abruptă. Ambii factori, obezitatea și diabetul, pot fi preveniți, tratați și gestionați cu ajutorul unei diete sănătoase și echilibrate.

În timp ce o dietă sănătoasă care include alimente integrale, multe fibre și alți nutrienți poate ajuta la prevenirea și gestionarea diferitelor afecțiuni, cum ar fi diabetul, o serie de diete specifice sunt, de asemenea, recomandate. Dieta mediteraneană, cunoscută pentru numeroase beneficii asupra sănătății și populară în special pentru sănătatea adusa inimii, poate reduce riscul de diabet la femei cu 30%, a constatat un studiu pe termen lung.

Dieta mediteraneană poate reduce riscul de diabet la unele femei

Pentru acest studiu, publicat în revista JAMA Network Open, cercetătorii au examinat datele de la 25.000 de femei care au participat la Studiul pentru sănătatea femeilor, un studiu de cohortă care a urmarit angajate din domeniul sănătății timp de 20 de ani.

Oamenii de stiinta au descoperit că dieta mediteraneană poate reduce riscul de diabet de tip 2 la unele femei.

Mai precis, cercetătorii au concluzionat că femeile care au aderat la o dietă asemănătoare celei mediteraneene au avut o rată cu 30% mai mică de diabet de tip 2, decât cele care nu avut acest tip de dieta.

Femeile au fost înscrise la studiu între 1992 si 1995 și datele au fost colectate până în decembrie 2017. În timp ce obiectivul principal al studiului a fost de a evalua efectele vitaminei E și ale dozei mici de aspirină asupra riscului de boli de inimă și cancer, studiul a mai dezvăluit legătura dintre aportul alimentar și diabet, deoarece participantele au trebuit să răspundă la întrebări despre dieta lor, stilul de viață, istoricul medical și multe altele. Probele de sânge au fost prelevate la începutul studiului. Dintre cele 25.000 de participante, 2.307 au dezvoltat diabet de tip 2.

Cercetătorii spun că femeile care au avut un aport mai mare de alimente apartinand dietei mediteraneene la începutul studiului au dezvoltat diabet la rate cu 30% mai mici decât femeile care au urmat alte diete.

Ce trebuie să mâncați pentru a preveni creșterea glicemiei

Dacă doriți să urmați o dietă mediteraneană pentru a vă reduce riscul de diabet de tip 2, iată câteva alimente pe care ar trebui să le includeți în dieta dumneavoastră: ulei de masline, fructe, legume, pești precum tonul, somonul etc, nuci si seminte.

Dacă doriți să vă mențineți glicemia in limite normale, indiferent dacă ați dezvoltat sau nu diabet, este imperativ să urmați o dietă sănătoasă. Deși este important să știți ce trebuie să mâncați, este important să acordați o atenție deosebită a ceea ce nu trebuie. Alimentele procesate bogate în zahăr și sare, alimentele grase care conțin grăsimi nesănătoase, junk și fast-food sunt toate nocive. De asemenea, ar trebui să vă abțineți să consumați prea multe dulciuri si băuturi carbogazoase. Fumatul și consumul excesiv de alcool joacă, de asemenea, un rol major în dezvoltarea bolilor precum diabetul de tip 2.





Adauga un comentariu