News Flash:

Din aceasta luna

4 Iulie 2001
1421 Vizualizari | 0 Comentarii
Incepatorii in afaceri se vor supune altor reguli

•Ordonanta 76/2001 modifica radical modul de constituire a unei afaceri •Toata actiunea se va invarti in jurul biroului unic constituit in interiorul Camerei de Comert si Industrie

Din aceasta luna, iesenii care doresc sa infiinteze o firma vor trebui sa bata pe la alte usi pentru a fi in legalitate. Potrivit Ordonantei 76/2001, toate institutiile pe la care trebuiau sa treaca iesenii pentru a pune pe picioare o firma s-au redus la un birou unic creat in interiorul Camerei de Comert si Industrie. Acest act normativ se preconizeaza a fi un punct de cotitura in adoptarea unui sistem legislativ care sa ajute cetatenii sa devina oameni de afaceri. Prin Ordonanta 76/2001 se doreste si reducerea mult temutei birocratii si, in special, cea implicata in procesul de constituire a unei firme. Prin urmare, de la inceputul acestei luni, persoanele care doresc sa infiinteze o societate vor trebui sa se prezinte la Camera de Comert si Industrie, biroul unic, cu aceleasi acte care erau necesare si pana acum pentru acest obiectiv. Aici vor trebui sa completeze o cerere pe baza careia firma nu va obtine doar certificatul de inmatriculare si toate avizele necesare pentru demararea afacerii. Odata cu intrarea in vigoare a Ordonantei 76, certificatul care va fi inmanat firmelor va fi unic in toata tara. Pana acum, toate societatile comerciale aveau un cod J de la Registrul Comertului si un cod fiscal obtinut de la Directia Generala a Finantelor Publice a Judetului Iasi. "Legislatia noua prevede unificarea acestor doua coduri intr-unul singur in toata tara. De asemenea, Ordonanta 76 prevede ca firmele deja infiintate au obligatia de a preschimba in termen de un an de la intrarea in vigoare a ordonantei vechile certificate cu unele noi", a afirmat directorul Directiei Juridice a Camerei de Comert si Industrie Iasi, Petronela Ursache.

Tarife mai mici pentru SRL-uri

In plus, prin noua ordonanta, societatile cu raspundere limitata (SRL) nu mai trebuie sa autentifice actele prin notariat, fiind suficienta darea de data certa, adica acordul partilor in fata unui notar sau avocat. "Darea de data certa are alte tarife decat autentificarea, aceasta prevedere fiind in sprijinul persoanelor care doresc infiintarea unei afaceri", a mai spus directorul Directiei Juridice a Camerei de Comert si Industrie Iasi, Petronela Ursache. Singurele cazuri in care noua lege prevede ca actele trebuie autentificate la notar sunt cele ale societatilor cu raspunderi diferite, ce nu se limiteaza la sumele subscrise la capitalul firmei. In aceasta categorie se incadreaza societatile in comandita sau cele pe actiuni constituite prin subscriptie publica. Pentru ca noua lege sa poata fi aplicabila in cadrul biroului unic va fi necesar ca inspectorii de la institutiile abilitate sa emita avize de functionare pentru institutiile nou infiintate, adica de la Inspectoratul pentru Munca, de la Agentia de Protectia Mediului, Directia de Sanatate Publica, Pompieri si in unele cazuri Directia Sanitar-Veterinara. Toate aceste institutii vor avea obligatia ca in maximum 20 de zile de la solicitare sa emita autorizatia pentru firmele nou infiintate. Legat de acest nou mod de constituire a unei firme chiar presedintele Camerei de Comert si Industrie Iasi, Mihail Vlasov, a precizat ca este un pas important in actiunea de eradicare a spagii pe care incepatorii in ale afacerilor trebuia sa o achite pentru a primi cat mai repede actele necesare. Angajatii Directiei Generale a Finantelor Publice a Judetului nu sunt inca lamuriti in legatura cu sarcinile care le vor reveni in actiunea de constituire a unei firme. "In cel mult o saptamana vor trebui sa vina de la Ministerul Finantelor Publice precizari in legatura cu aceasta ordonanta. Inca nu stim ce se va intampla cu codul fiscal pe care noi il emiteam, insa eliminarea lui nu va fi tocmai un lucru pozitiv deoarece, prin intermediul acestuia, Directia de Finante reusea sa identifice foarte usor agentii economici", a precizat purtatoarea de cuvant a Directiei Generale a Finantelor Publice a Judetului Iasi, Maria Taran.
Cornelia LAZARESCU
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1384 (s) | 22 queries | Mysql time :0.023505 (s)

loading...