News Flash:

Din cauza birocratiei

12 Decembrie 2004
1225 Vizualizari | 0 Comentarii
Sute de bonuri pentru ajutoare de incalzire au fost anulate •Beneficiarii bonurilor anulate vor ramane fara ajutorul care poate ajunge la 2,7 milioane lei lunar pentru perioada iernii Doar in cursul acestei saptamani, reprezentantii Directiei Muncii, Familiei si Solidaritatii Sociale (DMFSS) Iasi au fost nevoiti sa anuleze mai multe bonuri pentru plata caldurii, datorita completarii gresite sau a faptului ca beneficiarii nu au fost gasiti de catre angajatii Postei acasa. Acest lucru are loc, desi din livrarea celor aproximativ 28 de mii de bonuri pentru caldura, Posta Romana a castigat mai bine de 550 de milioane lei. In aceste conditii, doar trimiterea bonurilor in judetul Iasi costa Directia Muncii aproximativ 730 de milioane lei. Prin faptul ca DMFSS trebuie sa trimita plicurile care contin bonurile valorice in regim recomandat, tariful pentru doua livrari, practicat de Posta Romana este de 19 mii pentru fiecare beneficiar. In ultima perioada tot mai multe bonuri pentru acordarea ajutorului de incalzire au fost anulate pentru ca unii beneficiari ai acestor bonuri nu au completat corect dosarul iar altii nu se mai incadreaza in acele conditii de acordare a ajutorului. Numai in cursul acestei saptamani au fost anulate un numar de aproximativ 200 de bonuri pentru ajutor de incalzire. O alta problema des intalnita este faptul ca o mare parte dintre cetatenii care trebuie sa primeasca aceste bonuri nu sunt gasiti la domiciliu de catre angajatii Companiei Nationale Posta Romana (CNPR), acestia nemairevenind la domiciliul beneficiarului. Un alt motiv pentru care au fost anulate bonuri este si acela ca in documentatia depusa, unele persoane au declarat ca beneficiaza de caldura prin sistem centralizat, primind bonuri necorespunzatoare. Acest lucru a avut loc, desi persoanele in cauza au de fapt in apartamente centrale termice si folosesc pentru incalzire gaze naturale. Toate aceste neintelegeri au aparut datorita birocratiei ivite pe linia furnizor-beneficiar. Mare parte dintre beneficiarii de bonuri pentru ajutor de incalzire nu au inteles foarte bine cum sa completeze cererile formulate pentru aceste bonuri, drept pentru care acestea au fost anulate, fiind incorecte. (D.C.)
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1339 (s) | 22 queries | Mysql time :0.019363 (s)