News Flash:

Din cauza orgoliilor Stadionul Constructorul ar putea deveni pasune pentru vaci

21 Februarie 2005
677 Vizualizari | 0 Comentarii
•In curand, pe gazonul arenei din cartierul Alexandru cel Bun nu se va mai putea desfasura nici o competitie sportiva •Fara gard imprejmuitor, odata cu venirea primaverii gazonul arenei ar putea fi transformat intr-o pasune pe care sa pasca vacile •In tot acest timp, echipa de fotbal CFR Moldova Iasi nu are un teren pe care sa-si dispute meciurile de acasa

A doua arena ca marime din judetul Iasi a ajuns o ruina. Dupa scandalul dintre firma Nena, proprietara terenului, si Primaria municipiului Iasi, cele doua parti isi vor solutiona problemele in instanta. Pana la o decizie a judecatorilor care sa stabileasca daca modalitatea prin care firma Nena a intrat in posesia stadionului Constructorul este legala, arena din cartierul Alexandru cel Bun a ajuns in paragina. Asta dupa ce au fost luate scaunele de pe stadion si gardul imprejmuitor pentru a le muta pe Stadionul din Agronomie, unde evolueaza echipa de rugby. Mai mult decat atat, exista intentia ca stadionul sa fie vandut unei firme franceze, care urma sa construiasca pe malul Bahluiului un centru comercial. Cum in joc era o suma de zece miliarde lei, nu a mai contat pentru nimeni ca judetul Iasi va ramane fara a doua arena ca marime. Asta pana cand primarul Gheorghe Nichita a ordonat o verificare a actelor prin care firma Nena a intrat in posesia stadionului. Spre surpriza generala, controlul ordonat de municipalitate a scos la iveala nereguli majore la instrainarea arenei. Astfel, primaria a solicitat un control amanuntit la Stadionul Constructorul, timp in care Nena a dat in judecata municipalitatea pentru tulburare de posesie. Reamintim ca Primaria a ordonat paza obiectivului sportiv in momentul in care Petre Vieru facea deja toate demersurile pentru daramarea stadionului. In acest conflict s-a implicat si Directia pentru Sport a Judetului Iasi, care a informat Guvernul Romaniei de neregulile de la Iasi, raspunsul guvernantilor lasandu-se inca asteptat. Pana la solutionarea litigiului dintre cele doua parti, care poate dura si cativa ani, al doilea stadion din Iasi risca sa devina o pasune pe care sa pasca vacile. In conditiile in care la stadion nu mai este nici un gard imprejmuitor iar scaunele au fost demontate, este de asteptat ca odata cu venirea primaverii vacile sa invadeze gazonul arenei. Asta in conditiile in care omul de afaceri Costel State a investit cateva zeci de milioane lei pentru refacerea suprafetei de joc, in perioada in care sponsoriza divizionara C CFR Moldova Iasi. In prezent, nici o competitie sportiva, fie ca este vorba de rugby sau fotbal, nu se mai poate desfasura pe Constructorul, Maracana, cum este cunoscuta arena de microbistii inraiti, fiind o simpla ruina. In tot acest timp, oficialii divizionarei C CFR Moldova nu au un teren pe care sa-si dispute partidele oficiale, antrenandu-se pe malul Bahluiului sau printre boschetii de la depoul CFR, pe vechea arena Locomotiva.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1355 (s) | 22 queries | Mysql time :0.021502 (s)

loading...