Eveniment-Social

Din nou discutii cu privire la problema apei la Pascani

Publicat: 30 ian. 2015

In cursul diminetii de vineri la Primaria Pascani a avut loc sedinta ordinara de Consiliu Local Municipal. La sedinta, cum deja s-a obisnuit, a luat parte un grup de aproximativ 50 de pascaneni. Acestia nu au intervenit in plen pentru a cere explicatii cu privire la problema apei la Pascani, ci au ramas dupa sedinta la discutii cu edilul sef. In timp ce primarul era tras la raspundere pentru situatia apei la Pascani, consilierii locali au iesit imediat pe usa din sala de sedinte. Astfel ca primarul a ramas singur la discutiile purtate cu oamenii.

Pascanenii au venit cu aceleasi nemultumiri ca si pana in prezent. Acestia au cerut sa fie rezolvata problema cat mai repede. Unii dintre ei au spus ca nu vor plati apa consumata pana in prezent deoarece ApaVital nu a activat in mod legal in municipiu. De cealalta parte, primarul Dumitru Pantazi a mentionat faptul ca se fac demersuri conform legii pentru ca apa sa revina la Pascani, insa trebuie respectati niste pasi care necesita timp. De asemenea, edilul sef a spus ca apa consumata pana in prezent va trebui sa fie achitata deoarece s-a prestat totuti un serviciu de care oamenii au beneficiat si inca beneficiaza. „Credeti ca daca apa va reveni la Prest Serv Apa Pascani se va continua ca in trecut? Adica o familie plateste la timp, iar alte familii fug de plata? Acesta este un alt exemplu care a dus la datoriile pe care le are societatea locala de apa. Unii, rau-platnici, s-au obisnuit sa consume, dar fara sa plateasca. Asa nu se mai poate”, a declarat primarul Dumitru Pantazi. 



loading...

Adauga un comentariu