News Flash:

Dinamo si CFR, cu capul pe buturuga

3 Decembrie 2009
762 Vizualizari | 0 Comentarii
Dinamo si CFR cu capul pe buturuga
Ultimele doua echipe romanesti care vor intra in focul luptelor pentru calificarea in turul urmator al Europa League, Dinamo si CFR Cluj isi vor juca ultimele sanse in aceasta seara. Primii care vor juca in aceasta seara sunt ardelenii, CFR urmand a intalni in deplasare pe danezii de la FC Copenhaga. Meciul nu se anunta usor pentru clujeni, echipa nordica fiind una capabila sa puna probleme. Chiar daca teoretic mai pastreaza sanse de calificare, este greu de crezut ca echipa ardeleana mai are puterea sa schimbe ceva in clasamentul grupei din care face parte. Clujul ocupa ultimul loc in grupa K, cu trei puncte acumulate, in timp ce adversarii de astazi ocupa locul trei in grupa, cu patru puncte stranse ca zestre. Ultimul meci al zilei va fi cel dintre Dinamo si Sturm Graz. Dinamovistii sunt increzatori in sansele pe care le au, desi sunt constienti ca orice pas gresit inseamna ratarea calificarii. Antrenorul echipei bucurestene, Cornel Talnar, a spus ca spera ca prin rezultatele din ultimele doua partide ale competitiei echipa sa sa obtina rezultate bune pentru a ajuta coeficientul Romaniei. Fara a mai spera prea mult la calificare, bucurestenii asteapta vizita echipei din Austria, jocul contand mai mult pentru palmares. "Este un joc important in economia acestei grupe. Chiar daca noi nu avem prea multe sanse de calificare, speram sa facem un joc bun si sa obtinem un rezultat pe masura. Speram ca odata cu venirea suporterilor langa noi sa obtinem cele trei puncte necesare anul viitor pentru coeficientul de tara. Incercam sa folosim o echipa cat mai buna, avem tot lotul valid. Sturm Graz nu este deloc o echipa slaba, sansele noastre sunt destul de mici si calificarea noastra depinde si de celelalte rezultate", a spus Cornel Talnar. Partida dintre Dinamo si Sturm Graz, care conteaza pentru clasamentul grupei F, va incepe de la ora 22.05, pe stadionul Dinamo. Bucurestenii au trei puncte acumulate si ocupa locul trei in grupa, in timp ce Sturm are un singur punct, ocupand ultimul loc in grupa F.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1316 (s) | 22 queries | Mysql time :0.021453 (s)