News Flash:

Director nou la aeroport, in septembrie

31 Iulie 2009
745 Vizualizari | 0 Comentarii
• Concursul pentru ocuparea postului de director al Aeroportului International Iasi va avea loc in perioada 15 - 16 septembrie • La inceputul acestei saptamani a mai fost organizat un concurs, insa toti candidatii care s-au inscris au picat testul
Aeroportul International Iasi nu va ramane prea mult timp fara director. Constantin Simirad, presedintele Consiliului Judetean (CJ) Iasi, a anuntat ieri ca institutia pe care o conduce a si stabilit o noua data pentru organizarea concursului ce vizeaza postul de director al aerogarii. Astfel, concursul va avea loc in perioada 15 - 16 septembrie, iar cei care doresc sa se inscrie isi pot depune dosarele pana pe 11 septembrie. "Concursul pentru ocuparea postului de director la aeroport va avea loc in perioada 15 - 16 septembrie. Candidatii care doresc sa participe la examen isi pot depune dosarele de inscriere pana pe 11 septembrie. Pana atunci, Marian Vasile va ramane director interimar", a spus Constantin Simirad. La inceputul acestei saptamani a mai fost organizat un concurs, insa toti candidatii care s-au inscris au picat testul. La testare au participat patru persoane si, cu toate ca ar fi trebuit sa obtina minim sapte pentru a putea fi declarati admisi, nici unul dintre participanti nu a reusit sa treaca testul. Astfel, Alexandru Anghel a obtinut nota 4.38, Marian Vasile, actualul director interimar, a obtinut 4.32, Dan Gheorghica a reusit sa stranga doar 3.98 puncte, iar Constantin Pruteanu a luat doar 2.95. Proba a constat intr-un test din patru intrebari legate de aeronautica si traduceri din engleza in romana si invers. Fiecare dintre cele patru intrebari era notata cu 2,5 puncte, tematica fiind variata. Astfel, una dintre intrebari facea referire la obligatiile administratorului de aerodrom, una facea referire la conditiile tehnice ale echipamentelor de sol pentru operare in conditii de vizibilitate scazuta. A treia intrebare viza obligatiile pe care le au angajatorii in vederea asigurarii conditiilor de securitate, sanatate in munca, prevenirea accidentelor de munca si a bolilor profesionale, iar ultima intrebare viza sanctiunile disciplinare pe care le poate aplica angajatorul in cazul in care salariatul savarseste o abatere disciplinara.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1467 (s) | 22 queries | Mysql time :0.022474 (s)