News Flash:

Directorii merg din poarta-n poarta in cautare de profesori

22 Septembrie 2006
1860 Vizualizari | 0 Comentarii
Adrian Mantu
• In prezent, elevii au, in majoritate, profesori la ore, numai ca problema cea mai mare este ca acestia sunt necalificati • Directorii din zone precum Fantanele, Mironeasa, Popesti si Slobozia sunt nevoiti sa merga din poarta in poarta pentru a cauta persoane dornice sa vina la catedra pentru a preda copiilor


Directorii scolilor din mediul rural trebuie sa inceapa cautarile dupa profesori, din poarta-n poarta. Aceasta este ultima masura la care s-a ajuns dupa ce mai multe unitati de invatamant de la sate nu au avut cautare in randul profesorilor calificati. In urma ultimei repartitii pe posturi a profesorilor care au dat testare, doar 49 de cadre didactice au acceptat posturile scoase la concurs. Multi dintre candidati nici macar nu s-au mai prezentat la sedinta publica de alocare a unui post in invatamant. Avand in vedere situatia destul de tragica, inspectorii de personal din cadrul Inspectoratului Scolar Judetean (ISJ) au declarat ca inca ii mai asteapta pe profesorii calificati care au dat testare si nu au ales inca un post. In prezent, elevii au, in majoritate, profesori la ore, numai ca problema cea mai mare este ca acestia sunt necalificati.

"In momentul de fata, pot spune ca in proportie de 98 la suta sunt profesori la ore. Este adevarat ca in scoli sunt aproape 500 de necalificati, adica numai cu liceu sau cu studii superioare, dar nu pe obiectul pe care il predau. Cu alte cuvinte, un inginer agronom preda matematica. Nu stiu ce se va intampla cu 30 - 40 de posturi pentru care nu am gasit candidati. Am transmis directorilor sa caute in sat persoane care au mai predat", a declarat Adrian Mantu, inspector de personal in cadrul ISJ. In consecinta, directorii din zone precum Fantanele, Mironeasa, Popesti si Slobozia sunt nevoiti sa merga din poarta in poarta pentru a cauta persoane dornice sa vina la catedra pentru a preda copiilor. Conditia este ca persoanele interesate sa aiba terminate studiile liceale si sa aiba diploma de bacalaureat. De testarea lor se vor ocupa inspectorii de specialitate in doua saptamani, acesta fiind termenul preconizat. In principal, copiii de la sate duc lipsa de educatoare, de invatatori si de profesori de limba engleza, acestea fiind cele mai multe posturi fara acoperire.


Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.6671 (s) | 22 queries | Mysql time :0.531994 (s)