News Flash:

Directorul Hurmuzache sanctioneaza toata conducerea de la Neuro

16 Februarie 2006
1293 Vizualizari | 0 Comentarii
•De astazi, directorul DSP va aplica primele sanctiuni la Spitalul de Neurochirurgie •Sanctiunile vor fi aplicate pentru tot personalul de la UPU si conducerii unitatii medicale •Medicul Ciornei sustine ca a fost amenintat telefonic si i s-a pus in carca decesul unui bolnav pentru a fi discreditat, in urma afirmatiilor referitoare la situatia din sistemul sanitar iesean

Ieri, in cadrul unei conferinte de presa, dr. Adrian Ciornei, presedintele Camerei Medicilor Iasi, a afirmat ca a primit amenintari, dupa ce a facut declaratii publice in legatura cu situatia din sistemul sanitar iesean. "Am primit amenintari atat pe telefonul mobil, cat si pe cel de acasa. Toate au fost anonime. Mi s-a spus ca o sa fiu dat afara, sa am grija pe unde merg. Mi se confectioneaza fel de fel de dosare ca sa fiu discreditat. Colegii de la Spitalul de Neurochirurgie m-au informat ca la sedinta de luni, din spital, s-a discutat sa mi se desfaca contractul de munca. Este o campanie regizata. Am ajuns sa fiu invinuit ca am consumat alcool la spital. De ce nu au venit sa-mi puna fiola, sa vada daca am baut alcool? Inventii care nu au nici un suport. Totul mi se trage de la faptul ca am incercat sa spun care este situatia reala din sistemul sanitar. Acele afirmatii le-am facut in speranta ca lucrurile sa se imbunatateasca si sa se elimine structurile mafiote existente in acest sistem", a declarat dr. Adrian Ciornei de la Spitalul de Neurochirurgie. Acesta este acuzat de moartea unui pacient din judetul Galati, caz anchetat de comisia de disciplina de la Spitalul de Neurochirurgie. Medicul Ciornei sustine ca tot scandalul declansat in cazul mortii bolnavului galatean este o facatura impotriva sa. "Pacientul a fost adus la Neurochirurgie, la UPU, prima oara in luna decembrie a anului trecut. Atunci a fost diagnosticat cu traumatism cranian si a avut consult de specialitate. A stat maximum patru zile in UPU, unde a fost ingrijit corespunzator. Nu necesita transfer intr-o clinica. Familia a dorit sa stea in ambulatoriu la noi. A revenit tot in luna decembrie pentru reevaluare imagistica. Dupa ce a fost investigat, a plecat acasa. Pacientul a fost tot timpul cooperant, constient. La a treia intrevedere cu bolnavul, acesta a avut o evolutie surprinzatoare si a necesitat transfer la alt spital, Spitalul Parhon. La rugamintea familiei m-am ocupat de acest bolnav. Totul este o facatura la adresa mea", a declarat dr. Ciornei. Cazul va fi anchetat si de Colegiul Medicilor. Directorul Directiei de Sanatate Publica (DSP), conf. dr. Mihnea Hurmuzache, a afirmat ca va aplica sanctiuni pentru tot personalul Unitatii de Primire Urgente de la Neurochirurgie, inclusiv conducerii spitalului. Sanctiunile vor fi sub forma de avertisment si financiare, in functie de vina fiecaruia. "Incepand de maine (n.r. - astazi), toti, in mai mare sau mai mica masura, vor primi sanctiuni, in frunte cu conducerea spitalului. Conducerea spitalului este solitara ca si vina cu acest caz. Un bolnav nu are voie sa stea mai mult de 24 de ore intr-o Unitate de Primire Urgente. Ideea este ca nu sunt de acord cu astfel de probleme, administrative, profesionale sau de etica, iar un om nu trebuia sa moara. Oricine are voie sa se certe, dar in afara orelor de lucru. Este momentul de a face curatenie acolo. La urmatoarea abatere, sanctiunile vor fi mult mai severe", a declarat directorul Mihnea Hurmuzache.
Magda OLTEANU
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1311 (s) | 22 queries | Mysql time :0.016802 (s)

loading...