News Flash:

Directorul LPS isi leaga mari sperante de bugetul primariei

21 Aprilie 2000
477 Vizualizari | 0 Comentarii
•"Avem nevoie de aproape 14 miliarde de lei pentru a definitiva constructiile salii de sport si a centralei termice proprii", afirma Vasile Midvighi

In luna decembrie a anului 1996 s-a inceput construirea unei sali de sport in cadrul Liceului cu Program Sportiv, aceasta nefiind terminata nici pana la aceasta ora. Totodata, au fost incepute lucrarile de ridicare a unei anexe de scoala precum si a unei centrale termice proprii, acestea fiind partial finalizate. In momentul de fata, doar cladirea anexa poate fi data in folosinta, ea fiind utilata cu sase sali de clasa, doua laboratoare, o biblioteca, doua cabinete pentru informatica si unul pentru limbi straine. In ceea ce priveste finalizarea lucrarilor la celelalte proiecte, aceasta nu a fost posibil din cauza lipsei banilor, in total fiind alocata suma de trei miliarde de lei. "In prima faza, investitia a fost finantata de Ministerul Educatiei Nationale, de anul trecut, banii fiind primiti din bugetul primariei iesene. "Cu cele 500 de milioane de lei primite in primul trimestru al acestui an, am demarat din nou lucrarile la centrala termica, aceasta trebuind terminata pana la sfarsitul anului", spune Vasile Midvighi, directorul LPS.
"La sala de sport a fost turnata fundatia, s-au construit vestiarele, spatiile pentru refacere si cazare si au fost achizitionati jumatate din stalpii de sustinere necesari. De asemenea, ne-am propus achizitionarea echipamentelor pentru centrala termica, insa doar atat. Asteptam sa vedem ce bani ne va aloca primaria din buget, suma necesara pentru terminarea lucrarilor fiind de aproape 14 miliarde de lei", a continuat Midvighi. De asemenea, directorul institutiei ne-a mai declarat ca pe lista de prioritati se afla centrala termica proprie: "Trebuie s-o terminam pana la sfarsitul anului, pentru ca altfel, nu vom mai avea caldura in 2001, centrala din Tirgusor nemaiputandu-ne livra agent termic". La fel de importanta insa este si sala de sport, in conditiile in care, elevii Liceului Sportiv se antreneaza pe unde apuca, "beneficiind" de conditii dintre cele mai vitrege. Si asta din cauza refuzului categoric al conducerii DTSJ Iasi de a permite accesul sportivilor in Sala Polivalenta, motivatia fiind datoriile "exorbitante" catre furnizorii de utilitati. Actualmente, elevii de la LPS se antreneaza pe terenul de la patinoar sau in jurul Polivalentei, ei fiind nevoiti sa se echipeze prin boschetii din apropiere, neavand acces nici macar in vestiarele salii.
"Asteptam cu infrigurare bugetul pentru a vedea in ce ape ne scaldam. Daca ne va aloca suma necesara, asa cum ni s-a promis, putem aprecia ca pana la sfarsitul anului vom avea propria noastra sala si centrala termica", a mai spus directorul LPS, Vasile Midvighi.
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1322 (s) | 24 queries | Mysql time :0.016493 (s)

loading...