News Flash:

Directorul Stamate a distrus un proiect de cercetare

4 August 2005
801 Vizualizari | 0 Comentarii
•Academia de Stiinte Medicale ar putea renunta la contractul de cercetare incheiat cu Universitatea de Medicina, dupa ce prof. dr. Teodor Stamate nu a respectat legislatia pentru achizitionarea in cadrul acestui proiect a unor produse platite din bani publici

In urma dezvaluirilor facute de cotidianului ZIUA de Iasi in care erau prezentate ilegalitatile savarsite de prof. dr. Teodor Stamate, directorul Spitalului de Urgente si director al Programului Viasan, privind achizitionarea unor produse printr-un program de cercetare al Academiei de Stiinte Medicale, este posibil ca institutia mentionata sa renunte la acest program. Renuntarea la program este o rusine atat pentru Academia de Stiinte Medicale, cat si pentru Universitatea de Medicina si Farmacie Gr. T. Popa, cu care s-a incheiat contractul de cercetare. Nu este exclus ca, din aceasta cauza, reprezentantii Academiei sa fie mult mai retinuti in derularea altor contracte cu institutia de invatamant superior din Iasi sau chiar sa nu mai aiba colaborari de acest gen. Prof. dr. Teodor Stamate, directorul Spitalului de Urgente, a aruncat o pata asupra universitatii, fiind implicata si imaginea Academiei de Stiinte Medicale. In luna decembrie a anului trecut, medicul Stamate a achizitionat, fara a respecta legea, o lupa Wide-Field, in valoare de 19,2 milioane lei, o memory stick KM, in valoare de 5,1 milioane lei, un memory stick KM si o trusa de microchirurgie contra unei sume de 123,5 milioane lei. Valoarea totala a produselor este de 147.9 milioane lei, echivalentul a 3,7 mii de Euro, bani publici. Conform celor prevazute in contractul incheiat intre Academie si universitate, toate achizitiile trebuie facute conform Ordonantei nr. 60/2001, privind achizitiile publice. Directorul Stamate a motivat ca nu a putut respecta prevederile legale deoarece era sfarsitul anului si timpul era prea scurt. Mai mult, achizitiile nu figureaza pe lista de investitii mijloace fixe aprobata de Ministerul Educatiei si Cercetarii. Prof. dr. Teodor Stamate a incalcat prevederile legale. Pentru abaterile savarsite de acesta, reprezentantii Academiei de Stiinte Medicale si Ministerul Educatiei si Cercetarii ar putea dispune imputarea sumelor cheltuite ilegal. De asemenea, directorul Stamate poate fi sanctionat si pe linie penala, pentru savarsirea infractiunilor de abuz in serviciu in dauna interesului public, abuz in serviciu in forma calificata, fals intelectual, uz de fals.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1187 (s) | 22 queries | Mysql time :0.013433 (s)