Actualitate

Directorul UNIFARM, audiat la DNA

Publicat: 07 iul. 2020
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Directorul UNIFARM audiat la DNA

Directorul UNIFARM, Adrian Ionel Eugen, este acuzat de procurorii DNA pentru că ar fi cerut mită 760.000 de euro pentru un contracat de achiziție a echipamentelor de protecție împotriva infectării cu virusul COVID 19 (250.000 de combinezoane și 3 milioane de măști chirurgicale), la începutul lunii martie.

Echipamentele livrate erau neconforme. Directorul UNIFARM a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile.

Adrian Ionel urma să fie confruntat cu denunţătorul din acest caz. La intrarea în instituţie, Adrian Ionel nu a dorit să facă declaraţii în faţa jurnaliştilor. Șeful UNIFARM a fost pus sub control judiciar de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie într-un dosar în care este acuzat de luare de mită, abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite, complicitate la trafic de influenţă, instigare la fals intelectual şi folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane.

Directorul UNIFARM, audiat la DNA: Mită de 760.000 euro

Procurorii anticorupţie spun că Eugen Adrian Ionel ar fi pretins 760.000 euro unui intermediar ce reprezenta o societate comercială pentru ca Unifarm, companie de stat, să atribuie un contract de achiziţie a echipamentelor de protecţie împotriva infectării cu virusul SARS-CoV-2 – 250.000 de combinezoane şi 3 milioane de măşti chirurgicale.

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat că ştia încă din luna mai 2020 despre „caracatiţa de la Unifarm”, dar premierul Ludovic Orban a susţinut că nici el, nici alţi colegi de-ai săi nu au avut niciun fel de informaţii despre faptul că în companie s-ar fi derulat proceduri care nu respectă legea sau că ar fi existat suspiciuni de corupţie.

 „Eu spuneam acum o lună de caracatiţa de la Unifarm… Şi discuţiile pe care le aveam vizavi de ce înseamnă achiziţii. Nu nepărat (n.r. că şi-a numit) rude. Interesele care erau în care nu ştiai absolut nimic despre ce se întâmplă prin firme, care sunt contractele, cu cine sunt, în ce măsură sunt făcute, cum sunt…achiziţii directe, acordarea directă de toate astea. Da…Tot felul…Ba apărea pe piaţă nu ştiu ce firmă, firma aia, firma aia care tot câştigă acolo, are în spate pe nu ştiu cine”, a declarat Nelu Tătaru.

Ludovic Orban neagă că ar fi știut de neregulile de la UNIFARM

În schimb, Ludovic Orban a spus că nu știa despre procedurile derulate la UNIFARM

„Eu nu am avut niciun fel de informaţii, nici eu, nici alţi colegi de-ai mei despre faptul că la Unifarm s-ar fi derulat proceduri care nu respectă legea sau că ar fi existat suspiciuni de corupţie. Ăsta este primul şi cel mai important lucru pe care vreau să-l spun. Orice suspiciune de corupţie trebuie să fie investigată. Subiectul nu are legatură cu activitatea mea de prim ministru. M-aş fi aşteptat să discutăm despre subiecte mult mai importante. De exemplu, susţinerea economiei, caratinarea persoanelor infectate, susţinerea persoanelor cu venituri mici şi carantinate. Aş fi discutat situaţia care s-a creat când, în urma unei decizii CCR, guvernul a rămas fără arme în lupta contra COVID. Nu mă aşteptam ca PSD să deschida un astfel de subiect. Din ianuarie 2017, PSD a declanşat o adevarată luptă contra instituţiilor din domeniul justiţiei, împotriva DNA”, a spus prim ministrul Ludovic Orban.

Adauga un comentariu