News Flash:

Directorului Serviciului de Ambulanta a fost achitat

13 Februarie 2000
1114 Vizualizari | 0 Comentarii
Florin Agapi
•Tribunalul l-a gasit nevinovat pe Florin Agapi de comiterea mai multor infractiuni de luare de mita

Tribunalul Iasi a dispus ieri achitarea directorului de la Serviciul de Ambulanta Iasi, care a fost trimis in judecata sub acuzatia de luare de mita. Florin Agapi (42 de ani) a fost arestat in luna noiembrie a anului 1998, in urma unui denunt facut de mai multi fosti soferi de la Ambulanta, care il acuzau ca le-a pretins sume de bani pentru a-i angaja, ca mai apoi sa ii dea afara.

Florin Agapi a fost pus in libertate dupa cateva zile de arest preventiv, deoarece majoritatea angajatilor de la Ambulanta au pichetat sediul Parchetului amenintand ca intra in greva daca directorul lor nu va fi pus in libertate. Conform actului de acuzare, Florin Agapi a fost trimis in judecata pentru comiterea mai multor infractiuni de luare de mita, constand in aceea ca, in perioada 1996-1997, ar fi conditionat angajarea mai multor soferi prin primirea unor sume de bani, cuprinse intre unu si trei milioane de lei.

In rechizitoriu se retine ca directorul Serviciului de Ambulanta primea banii la domiciliu, iar daca unii dintre aspirantii la functia de sofer nu dispuneau de suma necesara, acesta ii angaja cu conditia sa plateasca diferenta din salariile pe care le vor primi. Florin Agapi nu a recunoscut acuzatiile, sustinand ca soferii care au facut denuntul au fost concediatii pe motiv de indisciplina si consum de alcool, astfel incat acestia s-au razbunat reclamand in mod calomnios ca au oferit mita pentru a fi angajati.

Afirmatiile directorului inculpat au fost intarite prin anexarea la dosar a unei adrese provenite din partea directorului Directiei de Sanatate Publica, Petru Scripcariu, in care se mentioneaza ca angajarile la Serviciul de Ambulanta se fac prin concurs, care este sutinut de catre candidati in fata unei comisii special intrunite in acest sens. Dupa analizarea probelor din dosar, Tribunalul a constatat ca infractiunile de luare de mita de care este acuzat Florin Agapi nu au fost dovedite, astfel incat s-a dispus achitarea lui. In aceste conditii, este mai mult decat probabil ca reprezentantii Parchetului sa atace hotararea prin apel.

tribunalul iasi florin agapi petru scripcariu
Distribuie:  
Incarc...

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1456 (s) | 24 queries | Mysql time :0.022723 (s)

loading...