Actualitate

Discuții incendiare între Guvern și reprezentanții HORECA! Executivul vrea să protejeze chiriașii de abuzurile patronilor centrelor comerciale

Publicat: 07 mai 2020

Guvernul va pregăti cadrul legislativ, prin care să li se permită chiriașilor să rezilieze unilateral contractul cu proprietarii centrelor comerciale, cu data începerii stării de urgență și renegocierea cu drept de preemețiune pentru actualii chiriași, la deschiderea mall-urilor. La noi in Romania, mai ales în București, marile fonduri de investiții (ca NEPI sau AFI de exemplu) care dețin cele mai importante mall-uri nu au acceptat ca ai lor chiriași sa invoce clauza de forță majoră

Discuții intense între reprezentanții Guvernului României și cei ai rețelei HORECA (Hoteluri, Restaurante și Cafenele), referitoare la intenția Executivului de a aplica modelul polonez și cel francez, în ceea ce privește drepturile chiriașilor din centrele comerciale. Mai exact, în Polonia și Franța, chiriașii din centrele comerciale au avut dreptul de a rezilia inulateral contractul cu proprietarii spatiilor, pe perioada starii de urgenta. La noi in Romania, mai ales în București, marile fonduri de investiții (ca NEPI sau AFI de exemplu) care dețin cele mai importante mall-uri nu au acceptat ca ai lor chiriași sa invoce clauza de forță majoră. În aceste condiții, chiriașii din aceste centre comerciale au fost obligați să plătească în continuare chirii exorbitante, deși nu aveau activitate în perioada stării de urgență.

Prin lege va fi garantat dreptul chiriașilor de a rezilia unilateral contractul cu proprietarii spațiilor comerciale

La discuțiile cu premierul Ludovic Orban, reprezentanții HORECA au cerut ca Guvernul să dea o lege prin care să fie garantat dreptul chiriașilor de a rezilia unilateral contractul cu proprietarii spațiilor comerciale. Din informațiile obținute de redactorii BZI de la oameni care au participat la aceasta întâlnire, premierul Ludovic Orban a fost de acord cu solicitarea reprezentanților HORECA. În aceste condiții, în perioada următoare, Guvernul va pregăti cadrul legislativ, prin care să li se permită chiriașilor să rezilieze unilateral contractul cu proprietarii centrelor comerciale, cu data începerii stării de urgență și renegocierea cu drept de preemețiune pentru actualii chiriași, la deschiderea mall-urilor (este evident pentru toată lumea că traficul va scădea în prima fază în aceste centre comerciale și nu ar fi normal ca proprietarii micilor magazine să plătească aceleași chirii la un trafic mai mic). Acesta este modelul implementat cu succes în Franța și Polonia, care ar putea fi pus în aplicare și în România. Ideea acestui proiect este de a apăra chiriașii în fața abuzurilor proprietarilor de centre comerciale. La București de exemplu sunt mari probleme, existând varianta ca reprezentanții sindicatului din HORECA să declanșeze o grevă pe termen nelimitat.

Guvernul va susține în continuare 35-40 la sută din salariile angajaților din domeniul HORECA

La discuția cu premierul Ludovic Orban, li s-a adus la cunoștință reprezentanților HORECA faptul că statul va continua să susțină mediul de business, urmând să achite în continuare un procent de 35-40 la sută, din salariul fiecărui angajat, scutirea firmelor de plata impozitelor aferente anului 2020, plata taxelor afaerente acestui an în 12 rate egale defalcate pe parcursul anului 2021. De asemenea, Guvernul ia în calcul să pregătească o Ordonanță prin care să poată da dreptul Primăriilor să acorde scutiri de la plata taxelor locale, dar și suport pentru implementarea condițiilor de sănătate ale angajaților. Următoarea întâlnire dintre premierul Ludovic Orban și reprezentanții din HORECA va avea loc pe data de 18 mai.





Adauga un comentariu