News Flash:

Disparitie musamalizata

6 Iulie 2007
4319 Vizualizari | 3 Comentarii
Robert baiatul disparut
• Un copil surdo-mut dintr-un centru de plasament a disparut de zece zile si nimeni nu stie unde se afla • Asupra unora dintre politisti planeaza suspiciunea de incompetenta, atata vreme cat copilul a disparut de pe data de 27 iunie, iar reprezentantii Politiei au anuntat acest eveniment abia ieri • Purtat dintr-un centru de plasament in altul, Robert a ajuns in luna mai la Grupul Scolar Vasile Pavelcu, iar pe data de 20 iunie la Centrul de Plasament Ion Holban


Caz incendiar la Iasi: un copil surdo-mut dintr-un centru de plasament a disparut de zece zile iar nici Politia si nici reprezentantii Centrului de Plasament nu stiu unde se afla. Mai mult, asupra politistilor planeaza suspiciunea de incompetenta, atata vreme cat copilul a disparut de pe data de 27 iunie, iar reprezentantii Politiei au anuntat acest eveniment abia miercuri. Cazul este cat se poate de dureros: nimeni nu stie cum il cheama pe acel copil surdo-mut, nimeni nu stie unde a plecat, nimeni nu-i cunoaste familia, nici necazurile sau lucrurile care ii plac. Atunci cand a intrat in centrul de plasament a fost intrebat cum il cheama. Nu a putut sa raspunda. A luat o foaie si a scris simplu: Robert. Anchetatorii si reprezentantii centrului de plasament sustin ca acest nume, respectiv Robert, este posibil sa nu fie cel real. Oamenii legii au inceput ancheta dupa opt zile de la disparitie, pentru ca, asa cum sustin, nu au fost informati mai devreme cu privire la disparitia lui Robert. Afirmatiile politistilor par vorbe in vant atata vreme cat exista afirmatii clare ca lucratorii de la Sectia V au primit un fax in care erau instiintati de disparitia copilului inca din data de 29 iunie.

Contradictiile

"Registrele de intrare a faxurilor arata ca nu a fost primit nici un fax pe data de 29 iunie. Acest caz de disparitie a fost descoperit intamplator de politistul de proximitate care s-a deplasat la centrul de plasament si a fost informat cu privire la disparitia copilului. Cu aceasta ocazie i-a fost inmanata intreaga documentatie", a declarat ieri agent sef Virginia Pralea, purtatorul de cuvant al Inspectoratului Judetean de Politie Iasi. Din actele detinute de reporterii ZIUA de Iasi, respectiv dovada de primire a faxului, rezulta ca politistii au fost informati pe data de 29 iunie la ora 9.00. "In data de 21 august 2006, copilul a fost gasit de catre Politia Transporturi Feroviare in trenul de Ungheni", a declarat ieri Eliza Chirica, purtatorul de cuvant al Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Iasi (DGASPC) Iasi. Ca urmare, copilul a fost dus la Centrul de Primire a Copiilor in Regim de Urgenta, unde a stat pana pe 25 mai 2007. De aici a fost dus la Centrul de Plasament I. C. Bratianu, unde nu a putut fi integrat in sistemul de invatamant deoarece nu avea nici un fel de act: nici certificat de nastere, nici carte de identitate. "Ca atare, am hotarat sa incercam socializarea lui, permitandu-i sa frecventeze una din clasele Grupului Scolar Vasile Pavelcu", a declarat Lola Ciotoroschi, seful centrului de plasament. Mai mult, Doina Bujor Crauciuc, asistent social la I. C. Bratianu, si Maria Darie, educatoare la acelasi centru, au insotit copilul la Institutul de Medicina Legala pentru a-i fi stabilita varsta (rezultatele arata ca are intre 12 si 13 ani) si apoi au inceput demersurile pentru obtinerea certificatului de nastere. Pentru ca pe timpul verii nu exista suficient personal, copiii de la I. C. Bratianu sunt trimisi la Centrul de Plasament Ion Holban, fiind insotiti de educatori specializati din cadrul centrului de apartenenta. Asadar, Robert a fost adus pe data de 20 iunie, iar pe 27 a fost constatata disparitia lui. Vorbind cu seful Centrului de Plasament Ion Holban, Lucian Parpauta, acesta a precizat ieri ca nu poate oferi foarte multe informatii despre copil, pentru ca nu se afla in evidenta sa, urmand sa stea acolo doar temporar.



Foarte sociabil

Totusi, reporterii ziarului ZIUA au reusit sa ia legatura cu doua dintre educatoarele care se ocupau de copiii surdo-muti, transferati periodic in cadrul centrului Ion Holban. Acestea sunt Valeria Sechi, in grija careia se afla Robert in ziua disparitiei, si Sorina Parfenie. Intrebate care este parerea lor referitoare la cauzele disparitiei baiatului, acestea nu au stiut ce sa raspunda. Si una, si cealalta afirma ca Robert era un baiat sociabil, care se integra foarte repede in grupurile de copii, insa uneori era animat de o independenta pe care nu i-o puteai controla. "Era foarte sociabil, ii placea sa se joace, insa atunci cand se plictisea si vroia sa se retraga, trebuia sa il lasi in pace, sa faca ce vrea", a declarat Sorina Parfenie. Trebuie precizat, de asemenea, ca baiatul nu era agresiv si nu a avut nici un fel de altercatie in decursul celor sapte zile cat a stat la centrul "Ion Holban". Totusi, intr-una din zile, a fost vazut de o educatoare ca avea floare de tei intr-o punga, pe care vroia probabil sa o vanda. "Pe 23 iunie l-am vazut ca avea intr-o punga niste floare de tei si am banuit ca urmareste sa o vanda. Ca atare, i-am spus foarte clar sa nu plece din incinta centrului. Mai mult, l-am atentionat si pe portar sa nu ii permita sa iasa in caz ca l-ar observa dorind sa faca acest lucru. Atunci, pe 23 iunie, am avut prima suspiciune cu privire la faptul ca Robert ar vrea sa plece", a declarat Parfenie. In ziua in care a plecat nu a dat nimanui de banuit, pur si simplu in jurul orei 17.00 s-a constatat ca nu mai este.
"Am verificat datele referitoare la acel fax. Se confirma faptul ca politistul de proximitate care isi desfasoara activitatea in acea zona a fost informat pe data de 4 iulie de disparitia copilului, de catre personalul de la Centrul de Plasament Ion Holban. Nu am primit nici un fax in ziua de 29 iunie prin care eram sesizati ca a disparut un copil de la acel centru de plasament. In acea zi am primit 6 faxuri, insa nici unul de la Centrul Ion Holban", a declarat comisarul sef Liviu Zanfirescu.
"Intr-adevar, am fost instiintat prin fax, de catre directorul centrului de plasament Ion Holban, pe data de 29 iunie, cred ca in jurul pranzului. In momentul in care am primit sesizarea, trebuia sa instiintez imediat Inspectoratul Judetean de Politie, chiar daca directorul centrului a trimis el insusi o sesizare la sectia de politie. Recunosc ca e vina noastra ca nu am trimis imediat un fax catre Inspectorat, insa era vineri si... oricum dupa o zi sau doua, in general, acesti copii se gasesc. Totusi, am instiintat Inspectoratul pe data de 3 iulie ca acest copil, pe care l-am numit Robert, a disparut. Urmeaza de acum sa vedem ce face Politia. Oricum, in baza parteneriatului care exista intre Directie si Inspectorat, noi colaboram, si ne instiintam reciproc atunci cand aflam ceva", a declarat directorul executiv adjunct Pintilii Penciuc.



contradictiile foarte sociabil
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

843 viz    0 com
5891 viz    18 com
4466 viz    7 com
6489 viz    14 com
3606 viz    3 com
10601 viz    38 com
8572 viz    6 com

Comentarii (3)

dana  | #15289
Ce sa zicem . Iaca marele caz incendiar. Niste incompetenti care nu pazesc handicapatii pe care-i au in paza. Si tot politistii sunt de vina... Ce sa zic...
Eu  | #15290
Domnilor, dar unde este contradictia si unde este musamalizarea in cazul asta? Ce treaba are Politia atita vreme cit Pintilii Penciuc nu a instiintat IPJ? Mai mult decit atit, politistul de la Sectia 5, probabil Cracaileanu, a aflat singur de aceasta disparitie. Pai va intreb din nou ce treaba are politia?
Afirmatiile politistilor par vorbe in vant atata vreme cat exista afirmatii clare ca lucratorii de la Sectia V au primit un fax in care erau instiintati de disparitia copilului inca din data de 29 iunie.
vs.
Nu am primit nici un fax in ziua de 29 iunie prin care eram sesizati ca a disparut un copil de la acel centru de plasament. In acea zi am primit 6 faxuri, insa nici unul de la Centrul Ion Holban", a declarat comisarul sef Liviu Zanfirescu.

La inceput spuneti ca sunt afirmatii care sustin ca Politia ar fi aflat de caz pe 29 iunie, iar apoi spuneti ca aveti acte pentru acelasi fapt. Nu ati prezentat nimic, v-ati invirtit in cerc, si apoi ati dat concluzia si chintesenta materialului: Pintilie Penciuc.
In rest, cred ca cei trei redactori ar fi fost mai bine sa lucreze la un material despre...cu totul alt ceva.
Sa traiti!
Me  | #15291
Ba fratilor, eu am o ura constanta pentru gabori, dar de data asta lasati-i in pace ca sunt nevinovati. Oricum vorba unui cititor , trei redactori, trei borcane de ghiveci.
Au sigur nevoie de mai scoala de jurnalistica.
Adauga comentariu
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.4796 (s) | 22 queries | Mysql time :0.326770 (s)