News Flash:

Disperare la Centrul de Dializa

13 Februarie 2001
827 Vizualizari | 0 Comentarii
•Din lipsa banilor, 28 de pacienti nu mai pot fi tratati cu eritropoietina •In maxim doua saptamani, starea sanatatii acestora va fi grav afectata •CJAS asigura o finantare de 1,9 miliarde lei, in timp ce necesarul este de cel putin 3,4 miliarde lei •Subfinantarea "ucide" si programul de transplant renal

Centrul de Dializa din cadrul Clinicii de Nefrologie a Spitalului "C.I.Parhon" se afla in pragul colapsului, ca de altfel intreg sistemul sanitar iesean. Datorita lipsei unei finantari decente din partea Casei Judetene a Asigurarilor de Sanatate, conducerea centrului a fost nevoita sa sisteze tratamentul pentru 28 de pacienti. "Ca urmare a plafonului stabilit de catre CJAS pentru medicamentele ce pot fi eliberate fara contributie personala a bolnavilor cu insuficienta renala cronica, am fost nevoiti sa intrerupem tratamentul cu eritropoietina la un numar de 28 de pacienti. Intreruperea tratamentului pentru mai mult de doua-trei saptamani duce la dezechilibre greu de controlat si, implicit, la cheltuieli mai mari pentru corectarea acestora. Neacordarea fondurilor necesare in timp util expune pacientii la riscuri foarte mari si face ca eficienta tratamentului de supleere renala, a carui cost este foarte mare, sa se reduca semnificativ. Va rugam sa intreprindeti masurile necesare pentru rezolvarea acestei situatii", se mentioneaza in adresa inaintata pe 8 februarie CJAS.
Eritropoietina este administrata bolnavilor cu insuficienta renala pentru contracararea anemiei care insoteste aceasta afectiune. Din pacate, CJAS a raspuns solicitarii Centrului de Dializa printr-o nota seaca, in care se precizeaza ca "...programului de dializa ii revine 2,1 miliarde lei/luna in trimestrul I 2001. In functie de numarul de dialize, suma s-a defalcat astfel: Spitalul xParhona - 1,897 miliarde lei si Spitalul de copii 0,2 miliarde lei. Dupa aprobarea bugetului de venituri si cheltuieli pe anul 2001, se vor restabili fondurile lunare pe care CJAS le poate acorda bolilor cronice din spital, cu incadrarea in prevederi si procentul alocat. In baza solicitarilor repetate ale dumneavoastra, CJAS a facut demersurile necesare la forurile responsabile la nivel local si national cu asigurarea sanatatii populatiei judetului, pentru alocarea unor fonduri suplimentare programului de dializa".
Pe langa faptul ca problema nu este rezolvata, acest raspuns a iritat si mai mult medicii din Centrul de Dializa. "Este inadmisibil ce se intampla. Cheltuielile de dializa sunt aceleasi pentru toti bolnavii si sunt stabilite prin norme metodologice la nivel national. La Iasi noi reusim sa ne situam sub media pe tara. La cei 220 de bolnavi pe care-i avem, tratamentul costa lunar 3,4 miliarde lei, iar CJAS aloca doar 1,9 miliarde lei. Din start se pleaca cu subfinantare, ceea ce ne condamna la sporirea datoriilor pe care le avem catre furnizori. Este vorba de dializa si cu asta nu ne jucam. Daca un bolnav nu este dializat la timp, el se afla in pericol de moarte. Dupa parerea mea, autoritatile locale nu se implica aproape deloc in problematica deosebit de complexa a centrului. Am solicitat senatorului Solcanu un sprijin si am constatat ca a inteles despre ce este vorba, fiind foarte receptiv si promitandu-ne tot sprijinul. De asemenea, cred ca se impune o verificare minutioasa a activitatii CJAS care este la fel de proasta ca inainte", a precizat dr. Adrian Covic, seful Centrului de Dializa.
Datorita proastei finantari, este pus in pericol programul de transplant renal, care necesita bani si nu putini. Astfel, cei care asteapta un rinichi nou care sa-i scape de calvarul dializei de trei ori pe saptamana trebuie sa mai aiba rabdare pana cand vor veni banii necesari. Precizam ca doua perechi donator-primitor au fost la tipare (examen de specialitate care stabileste compatibilitatea intre rinichiul donat si organismul primitorului), teroretic, transplantul putand fi efectuat in cursul lunii martie. Dar, banii sunt principala problema si bolnavii vor trebui sa mai astepte.

Cristian DONOSE
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1271 (s) | 24 queries | Mysql time :0.015828 (s)