Economic Local

Disperarea unui om de afaceri din Iași care a pierdut 1 milion de lei în anul 2020. Inginer Ion Notingăr: „Am primit notificare de la bancă”. Fermierul a scos tractorul în stradă, în semn de protest

Publicat: 08 apr. 2021
Ion Notingăr, fermier din Iași, în fața Prefecturii, Emil Teofil Bălteanu, președinte ACCPT Iași, în fața Prefecturii, fermieri care protestează cu utilajele agricole în stradă
Fermierii din Iași au ajuns la disperare, astfel că au scos 200 de utilaje agricole în stradă în semn de protest față de tergiversarea plății despăgubirilor pentru culturile de primăvară și toamnă afectate de seceta din perioada 2019-2020. Ion Notingăr este unul dintre acești fermieri care au avut pierderi uriașe din cauza secetei. Potrivit lui Emil Teofil Bălteanu, președinte ACCPT Iași, fermierii au nevoie de acești bani pentru a începe un nou an agricol

Unul dintre oamenii de afaceri din Iași, fermier cu tradiție, care a protestat ieri cu tractorul în stradă, este Ion Notingăr, nemulțumit că nu a primit despăgubirile de secetă. Inginerul care exploatează 850 de hectare de teren agricol, în Lețcani, susține că a avut pierderi de 1 milion de lei din cauza secetei din anul 2020

Ion Notingăr este unul dintre cei mai vechi fermieri din Iași și a început să facă agricultură înainte de Revoluție. Inginer de meserie, fermierul a protestat ieri, alături de alți zeci de agricultori, pentru că nu a primit despăgubirile de secetă promise încă de anul trecut. Agricultorul susține că a avut pierderi de 1 milion de lei, în anul 2020, din cauza secetei, iar anul acesta nu a mai putut plăti ratele la bănci. În ferma sa lucrează 10 angajați.

„Am calculat pierderi de 1 milion de lei, adică 10 miliarde lei vechi. O sumă extraordinar de mare. Ne-am pus problema dacă continuăm sau nu în agricultură. Dar având în vedere că am investit mult în această afacere, atât din surse proprii, cât și bănci, nu ne putem permite să oprim totul deodată. Continuăm agricultura pentru că în România este nevoie de produse românești de calitate, este nevoie de plus valoare. Am primit notificare de la bancă pentru a achita linia de credit pentru producția anului 2020.

Având în vedere imposibilitatea plății, am prelungit linia de credit cu încă un an de zile și cu cele 5 leasinguri care au fost contractate pentru mașini și utilaje agricole performante am amânat plata ratelor până la 4 sau 5 ani. Sumele care se cheltuie în agricultură sunt mari. Creditele sunt în valoare de 700.000 de lei, linia de credit, și 350.000 de euro, la leasing-uri. Am apelat la ele pentru că proiectele depuse în decursul anului pentru a accesa fonduri europene nu au fost aprobate și atunci am ajuns să luăm leasing-uri pe o perioada lungă de timp, de 5-6 ani de zile”, susține inginerul Ion Notingăr.

Ion Notingăr: „În 2020 a venit din nou un an catastrofal care, spun eu, o să-și pună amprenta pe următorii 6-7 ani”

Fermierul povestește că a investit în permanență în afacerea din agricultură și când seceta le-a dat bătăi de cap fermierilor, au primit doar promisiuni.

„În 2016 am avut o problemă de secetă. Domnul fost ministru Achim Irimescu, la acea vreme, a promis că o să ne despăgubească. Am întocmit procesele-verbale, le-am depus la APIA și Direcția Agricolă, domnul ministru și-a dat demisia, noi am rămas fără bani. Am reușit din 2016 până în 2020 să ne recapitalizăm cu credite bancare și utilaje, cu producția și tehnologiile performante, iar în 2020 a venit din nou un an catastrofal care, spun eu, o să-și pună amprenta pe următorii 6-7 ani. Noi am intrat în UE, iar piața Uniunii Europene este aceeași atât pentru fermierul român, cât și pentru cel din Franța și Germania.

Luând în considerare subvenția pe care o primim, cumulat 176 de euro pe hectar, în Franța și Germania este de 276 de euro la hectar. Dintr-o dată, între noi și ei există un decalaj. Fermierii din aceste țări dezvoltate beneficiază de ajutor din partea statului prin anumite pârghii, iar la noi, când se întâmplă o situație care nu depinde de noi, nu suntem sprijiniți, chiar dacă contribuim la produsul intern brut prin plus valoarea adusă produselor agricole. Vrem să fim competitivi cu fermierii din alte state, dar nu există egalitate de șanse”, mai spune inginerul Ion Notingăr.

Agricultorii din Iași au cerut despăgubirile de secetă, protestând cu utilajele agricole în stradă

Fermierii din Iași au scos în stradă aproximativ 200 de utilaje agricole, în semn de protest față de tergiversarea plății despăgubirilor pentru culturile de primăvară și toamnă afectate de seceta din perioada 2019-2020. Fermierii au plecat cu utilajele de la Antibiotice și s-au oprit la Prefectură, unde au depus documentul cu revendicări. Aceștia se află în imposibilitatea plății angajaților și începerii unui nou an agricol.

„Noi vrem banii pentru despăgubirile de secetă la culturile de primăvară și cele de toamnă. Este una dintre măsurile care ar putea să mai salveze din ceea ce s-a pierdut în anul precedent. Mulți dintre fermieri nu vor putea continua activitatea din acest an din cauză că nu au primit banii pentru motorină, nu au bani de salarii, nu au cu ce să achiziționeze cele necesare pentru un start bun în acest an agricol. Din totalul de 1,2 milioane de hectare calamitate în zona Moldovei sunt cel puțin 450.000 de hectare distruse de secetă, iar ca pierderi, contribuția la produsul intern brut este cu 37 la sută mai mică față de anul 2019. Aceste cifre ascund niște adevăruri cumplite, mai ales că sunt ferme care nu au recoltat nimic”, susține Emil Teofil Bălteanu, președintele Asociației Cultivatorilor de Cereale și Plante Tehnice Iași (Grânarii „Dă-te pe brazdă”).

Fermierii din Iași nu vor putea începe noul an agricol din cauza pierderilor provocate de seceta din 2020

Agricultorul adaugă faptul că din cauza secetei cantitatea de porumb recoltată de fermieri a fost redusă semnificativ în anul 2020.

„Cantitativ pot să spun că în anul 2019 au fost recoltate 19 milioane de tone de porumb, iar în 2020, 11 milioane de tone. Cifrele explică dezastrul din agricultură”, a spus Emil Teofil Bălteanu, președintele Asociației Cultivatorilor de Cereale și Plante Tehnice Iași (Grânarii „Dă-te pe brazdă”). Asociația non-profit a fermierilor din județele de Est ale României, respectiv Suceava, Botoșani, Neamț, Iași, Bacău, Vaslui, Vrancea, Galați, Buzău, cu sediul în Iași, are un număr de 110 membri fermieri care lucrează o suprafață de 40.000 de hectare. Fermierii din Iași au primit până acum doar o parte din suma pentru despăgubirile de secetă pentru culturile de toamnă, respectiv grâu și rapiță, respectiv 80 la sută din cuantumul stabilit pentru fiecare cultură în parte.





Comentarii
  • Ion Notingher este liderul PSD din comuna Letcani dar locuieste in Miroslava. A pacalit multi letcaneni cu arendarea pamanturilor. Acum iese in sdrada….. De ce ? Ce nu-i mai ajunge ? Se foloseste in special de tinere ca sa-si consolideze locul politic. Este una din cele mai detestate persoane pe care le-a avut PSD-ul. La cati bani a furat cetatenilor din Letcani ar trebui sa-si tina gura macar…. sau sa infunde puscaria….. nu sa iasa si sa se lamenteze in fata jurnalistilor . Ce mojic !

  • Dumnezeu ii da si lui don patron o lectie pentru ca a pacalit multi oameni prin arendarea de terenuri pe gratis aproape. E simplu- daca e cum spui vinde tractoarele si da banii la banca ca te haleste si o sa ajungi la sapa de lemn. Noi nu avem nevoie de produsele tale pe care le dao la straini. Le luam de la ei din supermarket. Esti chiabur si te plangi pacatosule ?

  • Din sumele existente pe net a avut profit cam 28.000.000.000 lei din 2008 pana in 2018. Umbla cu prostii, auzi nu are bani de cultura din 2021. De anu trecut pana acum nu sa plans….

Adauga un comentariu