News Flash:

Divort cu laturi la Dinamo

11 Decembrie 2010
842 Vizualizari | 0 Comentarii
• Fotbalistul argentinian Juan Garat a parasit cu scandal echipa Dinamo Bucuresti dupa ce a intrat in conflict deschis cu impresarul Giovanni Becali • Dupa ce s-a pus in gura cu el, Garat nu a mai prins echipa si a fost nevoit sa-si rezilieze angajamentul cu echipa bucuresteana • Fotbalistul l-a facut cu ou si cu otet pe Becali, insa a atacat si clubul, pe care l-a facut unul "de mafioti"

Scandal cat casa in curtea clubului Dinamo Bucuresti. Dupa ce s-a indepartat si mai mult de obiectivul propus la inceputul sezonului, respectiv titlul de campioana, echipa bucuresteana se confrunta cu un nou scandal. Un jucator de la Dinamo, Juan Garat, il acuza pe impresarul Giovanni Becali ca el a fost cel care l-a terminat si care l-a indepartat de la echipa. Conflictul dintre cei doi a izbucnit in urma cu cateva etape, dupa jocul pierdut de Dinamo la Urziceni (scor 0-1) si in care Garat a fost oaia neagra a echipei. Atunci, Becali a iesit la rampa si a aruncat o serie de critici la adresa fotbalistului, ceea ce l-a facut pe Garat sa-i declare razboi. Dupa acest episod, Garat a inceput sa fie marginalizat, iar acum jucatorul a ales sa paraseasca tara si chiar sa renunte la 40.000 euro, suma pe care o mai avea de incasat. "De aproximativ trei luni ma gândesc sa plec. Gata! Mi-a ajuns! Nu mai vreau nimic de la Dinamo, renunt la bani, la tot, numai sa plec odata. Nu gasesc nici un lucru despre care sa spun ca a fost bun la aceasta echipa. Aici e un club mafiot! Nu se poate lucra sub nici o forma. Sunt foarte multe persoane care fac rau clubului, de la jucatori pâna la conducere. Îmi pare rau de suporteri, ei nu merita un asemenea tratament din partea lor, dar trebuie sa stie ca la echipa este foarte multa mafie si, probabil, din cauza asta o paste si falimentul", a spus Garat.

Il spurca pe Becali

Jucatorul continua tirul la adresa conducatorilor echipei, cei care asculta orbeste de Becali si nu misca un deget fara stirea lui. "Totul a început când am pomenit numele acelui Becali. De atunci nu m-au mai platit si nici n-am mai jucat. Din cauza lui am suportat consecintele. Mi-am dat seama ce fel de caracter e, iar ei, conducatorii, ce oameni sunt ca i-au ascultat ordinele. Suporterii sa nu ma înteleaga gresit, eu sper ca Dinamo sa-si rezolve problemele, dar cu personaje precum Becali niciodata nu vor avea un club profesionist. De fapt, am crezut ca Dinamo este o echipa cu prestanta. M-am înselat! Totul aici a fost de rahat!", a adaugat jucatorul.
Si alti jucatori straini au sfarsit prost pentru ca s-au aratat nemultumiti de criticile aduse lor de cei care se autointituleaza oameni de fotbal. Printre acestia pot fi amintiti fostul portar al Stelei, Andrey Nazario, Dario Bonetti, fostul antrenor de la Dinamo sau Nicolo Napoli, fostul tehnician al Universitatii Craiova si al Astrei Ploiesti. Fratele lui Giovanni Becali, Victor, nu se lasa nici el mai prejos si-l spurca la randul sau pe fotbalist. "Cine este Garat, a jucat la Dinamo? Nu l-am prea vazut, e argentinian? Vad ca stie si situatia financiara a clubului, face pe contabilul. Mai bine s-ar duce sa faca Facultatea de Finante-Banci. Garat nu e un subiect cu care sa-mi stric ziua", a spus Victor Becali.

Fani lipsa

Pe langa scandaluri, dinamovistii s-au confruntat in acest tur de campionat si cu lipsa fanilor la meciurile de pe teren propriu. Dinamo a dus dorul suporterilor, asta pentru ca echipa a avut în primele 18 etape ale acestui campionat una dintre cele mai scazute medii ale spectatorilor din Liga 1. "Rusinea" s-a produs la jocul cu Astra (incheiat 2-2) si unde Dinamo nu a vandut decat 90 bilete. Pe de alta parte, jucatorii echipei incearca sa scuze fanii si sustin ca este si vina lor ca suporterii nu mai sunt langa echipa. "Este deprimant sa avem atât de putini suporteri. Când ai doar 100 fani în tribune îti pierzi orice motivare. Este si partea noastra de vina pentru ca am avut prestatii slabe. Suporterii adevarati ne sustin, dar si afara era foarte frig si e de înteles. Este dureros sa vedem locul nostru în clasament, tinând cont ca la începutul sezonului ne doream titlul. Am avut momente mai bune si altele mai putin bune, dar daca vom avea o perioada legata cu bine, poate vom reusi sa ne clasam în frunte", a spus mijlocasul Gabriel Torje.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

fani lipsa
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1414 (s) | 22 queries | Mysql time :0.028768 (s)