News Flash:

Divort cu scantei intre PSD si PD-L

1 August 2009
1256 Vizualizari | 2 Comentarii
Gheorghe Nichita si Dan Carlan
• Nichita anunta destramarea coalitiei la nivel local • Daca la Consiliul Judetean neintelegerile erau la ordinea zilei, a venit confirmarea si de la Consiliul Local • Seful PSD crede ca in PD-L exista prea multe lupte politice • "Situatia de la Iasi o voi prezenta la Coalitia de luni. Exista riscul de a rupe coalitia la Iasi. Au fost doar atacuri politicianiste ieftine. Cand unul dintre parlamentarii PD-L a avut initiative, l-am laudat public. Sa faca si ei asemenea gesturi", crede Nichita

Coalitia dintre PSD si PD-L scartaie din toate incheieturile. Primarul Gheorghe Nichita a anuntat ca exista posibilitatea ca in urmatoarea perioada sa aiba loc o ruptura intre cele doua partide politice. "Situatia de la Iasi o voi prezenta la Coalitia de luni. Exista riscul de a rupe coalitia la Iasi. Au fost doar atacuri politicianiste ieftine. Cand unul dintre parlamentarii PD-L a avut initiative, l-am laudat public. Sa faca si ei asemenea gesturi", a precizat seful PSD Iasi. Tot scandalul a inceput ieri, in cadrul sedintei de Consiliu Local. Daca la Consiliul Judetean era cunoscut faptul ca cele doua formatiuni politice nu se comporta ca membrii unei coalitii, in cadrul Consiliului Local situatia parea guvernata de normalitate. Din cauza grupului PD-L, doua proiecte au fost amanate, motiv de nemultumire maxima pentru seful PSD. Atunci membrii PNL si-au aratat nedumerirea, deoarece nu mai intelegeau daca PD-L se mai pozitioneaza in sanul coalitiei sau daca a trecut in opozitie. Nichita considera ca situatia din coalitie este determinata de luptele din cadrul PD-L. "Am incercat ca Iasul sa fie un exemplu de coalitie pentru ca mi-a stat in putere. Care este factorul perturbator? Lupta din cadrul PD-L. Noi ne-am respectat contractul, am dat dovada de toleranta in Consiliul Local", a mai spus Nichita.

Veriga slaba

In ceea ce priveste Consiliul Local, Nichita sustine ca Sorin Ionescu este cel care pune intr-o lumina proasta PD-L-ul. Ba mai mult, acesta are o influenta negativa asupra viceprimarului Gabriel Grigore, care ar fi fost fortat sa sustina respingerea a mai multor proiecte importante aflate pe ordinea de zi a sedintei de pe data de 30 iulie. "Era in regula daca ar fi fost argumentata decizia celor de la PD-L si nu atitudinea lui Ionescu de a improsca cu noroi. Din cauza lor amanam proiecte. Luptele lor pun in pericol proiectele Iasului. Toate presiunile sunt facute de domnul Ionescu. Ce sa spuna saracul (viceprimarul Grigore - n.r) ca e in PD-L", crede seful PSD. In replica, viceprimarul Gabriel Grigore a precizat ca Ionescu nu are putere sa influenteze deciziile din interiorul grupului PD-L si ca proiectele primariei au fost respinse pentru ca nu au fost prezentate in timp util. Mai mult, acesta nu exclude o ruptura. "Eu nu simt nici o presiune de la Ionescu. Am respins doar pentru ca voiam sa aprofundam proiectele. Ideal ar fi ca proiectele sa fie prezentate cu cinci zile inainte de Consiliu. E foarte greu sa judeci toate proiectele. Le trimit foarte tarziu. Nu tinem la coalitie decat doar in masura in care aduce beneficii cetatenilor. Am cerut o amanare pentru ca nu poti vota orbeste o chestie trimisa cu o zi inainte sau o ora", a explicat viceprimarul.



Nori negri si la CJ

Nichita a mai spus ca va discuta la partid si situatia de la Consiliul Judetean. Pe langa faptul ca nu exista o coerenta intre PSD si PD-L, criza este adancita si de conflictul dintre presedintele CJ, Constantin Simirad, si vicepresedintele Constantin Adascalitei. "Am lasat timpul sa curga. Intervii intre ei si devii dusmanii lor. Situatia s-a acutizat. Vom discuta in Biroul Permanent Judetean si la Coalitie. Vom lua o decizie. Astazi (ieri- n.r) vom discuta informal", a subliniat presedintele PSD. Disputa dintre Simirad si Adascalitei a pornit de la o factura de aproximativ 50 de mii lei pe care institutia judeteana ar trebui sa o achite in contul campaniei "Romania prinde radacini", campanie coordonata de Adascalitei. In acea perioada au fost achizitionate cateva mii de sandwich-uri si racoritoare pentru voluntarii care au participat la campanie, insa factura de 50 de mii lei nu a mai fost achitata catre firma distribuitoare. Aceasta a actionat autoritatea in judecata, ceea ce a starnit nemultumirea lui Simirad. Presedintele CJ a infiintat o comisie pentru a verifica modul in care au fost cheltuiti banii destinati campaniei. Chiar daca coalitia se va destrama, Nichita nu ia in calcul colaborarea cu PNL. Acesta a precizat ca experienta din trecut a facut ca o viitoare colaborare sa fie exclusa. "Am fost in coalitie cu PNL, dar doar dupa chipul si asemanarea lor s-au comportat. A fost o intelegere neonorata de PNL. Decat sa fac o asemenea intelegere... Se poate conduce si prin functia executiva a primarului. Daca nu voteaza sa fie sanatosi", considera Gheorghe Nichita.



veriga slaba
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (2)

Cetatean  | #75966
Mare om politic Jiji al nostru, mai ceva ca Bismarck (la curcanu lu` nea Marin ma refer, nu la altcineva). Iar rezultatele sunt cele pe care le vedem in fiecare zi: saracie, mizerie, gropi, caini etc. Ce sa mai, totu-i ca la Dorohoi !
viorel  | #75967
De ce nu ati luat pulsul si celeilalte tabere? Astfel articolul este partinic si fara valoare!
Adauga comentariu
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.8919 (s) | 22 queries | Mysql time :0.745069 (s)