News Flash:

Doar 14 ieseni din 3000 si-au recuperat banii de la FNI

30 Iunie 2000
1258 Vizualizari | 0 Comentarii
Din cei 3000 de investitori ieseni la FNI, doar 14 au reusit sa-si recupereze o parte din bani. Una dintre persoanele aflate pe lista este Constantin Craciun, care ar putea fi acelasi cu directorul comercial de la PECO Iasi. Suma pe care a recuperat-o acesta este de 544 de milioane de lei, fata de un miliard de lei cat era valoarea totala de rascumparare pe 25 mai 2000. Desi am incercat sa luam legatura cu directorul Constantin Craciun, pentru a ne confirma sau infirma informatia, nu am avut succes. A doua persoana care ar putea fi un nume cunoscut este Catalin Gheorghe Crisu, maior la Politia Economica din cadrul Politiei Municipale Iasi. Un maramuresean care ar putea fi sau nu tatal prefectului de Iasi, Florin Vitan, si-a recuperat, fata de altii, toti banii. Numele acestuia este Gheorghe Vitan si a reusit sa stranga 614 milioane de lei, cu aproape 200 milioane de lei mai mult fata de cat depusese. Intrebat de reporterii nostri daca zvonul este real, prefectul de Iasi a preferat sa adopte un limbaj dur in locul unui raspuns decent: "Nu va e rusine? Tatal meu e mort. Nu va e rusine? Nesimtitilor!".

Cei 14 ieseni au strans, in total, peste 10 miliarde lei

Desi se spune ca Moldova este o zona extrem de saraca, cele 14 persoane aflate pe lista recuperatorilor au reusit sa stranga, per total, 6 miliarde lei. Judetul nostru se afla pe locul doi, dupa Bacau, unde s-au recuperat 10,7 miliarde lei, urmat de Galati cu 4,5 miliarde lei si Botosani cu 886 de milioane de lei. Locul cinci este ocupat de judetul Suceava cu 502 milioane de lei. Judetul Neamt a recuperat doar 107 milioane de lei. Singurii care nu au reusit sa-si recupereze nici un leu sunt depunatorii din Vaslui.
Cristina HURDUBAIA
Cristian DONOSE
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1258 (s) | 22 queries | Mysql time :0.012925 (s)