News Flash:

Doar cateva piete agroalimentare din Iasi merita investitia

11 Aprilie 2004
2558 Vizualizari | 0 Comentarii
•In ultimii patru ani, municipalitatea ieseana a investit peste 200 de miliarde lei in amenajarea si refacerea pietelor agroalimentare •Din cele 11 piete ale municipiului Iasi, numai cateva aduc venituri •Cotidianul ZIUA de Iasi demonstreaza care dintre pietele orasului sunt rentabile

Odata cu cumparaturile pe care le-au facut iesenii de Paste s-a putut vedea care este utilitatea si rentabilitatea unor piete agroalimentare din Iasi. In ultimii ani, Primaria ieseana a investit peste 200 de miliarde lei in amenajarea unor piete agroalimentare din municipiu. Este vorba de piata Hala Centrala, piata Independentei, piata Nicolina, piata Alexandru cel Bun, piata Dacia, piata CUG, Bazarul, Targul de masini, piata Pacurari si pietele din Tatarasi, respectiv Chirila si Doi Baieti. Potrivit bugetului intocmit de Directia Piete, trebuie cheltuiti anul acesta 9,5 miliarde lei pentru plata personalului angajat, 10,5 miliarde lei pentru plata utilitatilor si inca un miliard pentru paza catre o firma privata care activeaza in domeniu. Numai ca nu toate pietele din Iasi justifica investitia facuta de Primarie pentru modernizare.

Muzeul patrunjelului

Reporterul cotidianului ZIUA de Iasi a mers ieri prin toate pietele agroalimentare din municipiu, avand in vedere ca in aceasta perioada se fac cumparaturile pentru Paste. Piata Independentei a fost numita generic "Muzeul patrunjelului", pentru ca este amenajata intr-un spatiu inchis si nu aduce venituri la bugetul local. Pentru amenajarea pietei Independentei, Primaria a cheltuit 25 de miliarde lei. Potrivit unor documente existente la Directia Tehnica din Primarie, acest obiectiv nu aduce nici 40 la suta din veniturile care erau incasate in vechea piata Dimitrov. Ieri, in aceasta piata erau 150 de tarani care vindeau la tarabe. La piata Independentei s-au vandut ieri numai trei miei. Trebuie precizat ca in aceasta piata sunt amplasate 200 de tarabe.
Pentru amenajarea pietei Hala Centrala, municipalitatea a investit 105 miliarde lei. Iesenii intra aici intr-o piata de lux, pentru ca se pot gasi tot felul de produse, de la andive, marole, pana la struguri, rosii de Grecia, avand in vedere ca este luna aprilie. Este una dintre cele mai aglomerate piete din oras, dar acest lucru se datoreaza numai faptului ca este situata in zona centrala. Ieri, in aceasta piata s-au vandut peste 50 de miei, dar cele mai scumpe preturi din oras, 150 mii de lei pentru un kilogram.
Piata Pacurari este pustie, chiar daca este Pastele. Primaria ieseana a investit 2 miliarde lei in aceasta piata, iar banii nu vor fi recuperati probabil niciodata. Piata CUG este plina de intermediari, care cumpara de la producatori si vand produsele cu un adaos destul de consistent. Primaria a cheltuit 4,5 miliarde lei pentru modernizarea acestei piete. Aici nu-si fac cumparaturile decat maximum 50 de ieseni pe zi. Locuitorii cartierului CUG prefera sa mearga pana la piata Nicolina pentru a-si face cumparaturile. Piata Dacia, in care Primaria a investit 2,5 miliarde lei, este pe jumatate goala. Din cele 80 de tarabe, numai 40 erau ocupate de comercianti. In cursul acestei saptamani, in aceasta piata s-au vandut numai doi miei.

Pietele rentabile

Singurele piete care aduc cu adevarat venituri municipalitatii sunt cele din Alexandru cel Bun si din Nicolina. Piata Alexandru cel Bun a recuperat o parte din investitia de 12 miliarde lei care s-a facut din bugetul local pentru a fi amenajata. Langa aceasta piata a fost construit un hotel, care este mai tot timpul gol. In rest, aceasta piata este arhiplina. Locuitorii cartierelor Alexandru cel Bun si Dacia isi fac cumparaturile in aceasta piata. La piata Alexandru cel Bun cele 300 de tarabe erau toate ocupate de comercianti. Se poate gasi aici tot ce este nevoie pentru asigurarea cosului complet de Paste si nu numai. In aceasta piata au fost vanduti cei mai multi miei din oras, peste 500, la un pret mediu de 120 mii lei pentru un kilogram. Piata Nicolina este poate la fel de plina cu comercianti si clienti ca si piata Alexandru. In cursul zilei de ieri, au trecut prin piata Nicolina mii de oameni. Toate cele 250 de tarabe erau ocupate. Primarul Gheorghe Nichita a declarat recent ca municipalitatea va face un proiect de modernizare a acestei piete. Cu greu se putea circula in aceasta piata. Spatiile comerciale ridicate vizavi erau la fel de pline. Piata Chirila functioneaza destul de bine, fiind ocupata in proportie de 70 la suta cu comercianti si clienti.

O alta piata in Copou?

Se poate observa lesne, avand in vedere datele prezentate mai sus, ca pietele agroalimentare sunt rentabile numai in cartierele unde este un numar destul de mare de locuitori, cum ar fi Alexandru cel Bun, Nicolina, Tatarasi. In urma cu doi ani, Primaria ieseana a efectuat un proiect pentru a amenaja o piata agroalimentara pe strada Sararie, pentru locuitorii cartierului Copou. Dupa cum s-a putut observa insa, locuitorii cartierului Copou nu merg sa-si faca cumparaturile la piata Independentei si din aceasta cauza aici nu vin nici macar comerciantii. S-a estimat ca piata Sararie va costa municipalitatea 4,5 miliarde lei. Noua conducere a municipalitatii nu trebuie sa faca aceeasi greseala ca fostul primar Simirad, care s-a gandit numai la arhitectura cand a decis amenajarea unor piete, nu si la aspectul economic. Primaria incearca sa iasa dintr-o era a risipei bugetare.
Dan MARTUNEAC
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1418 (s) | 24 queries | Mysql time :0.014399 (s)