News Flash:

Doar cinci zile in care se mai pot depune declaratiile nominale pentru asigurati

25 Mai 2001
1094 Vizualizari | 0 Comentarii
•Casa Judeteana de Pensii mai primeste pana la sfarsitul lunii declaratiile nominale pentru asigurati Casa Judeteana de Pensii a fost asaltata in ultima saptamana de sute de angajatori dornici sa depuna declaratiile privind evidenta nominala a asiguratilor. Aceste declaratii se depun in mod normal pana pe data de 25 a fiecarei luni, dar de aceasta data, Casa Judeteana de Pensii a decis sa prelungeasca termenul de primire pana la sfarsitul lunii. Potrivit noii legi a pensiilor, care a intrat in vigoare de la inceputul lunii aprilie, declaratiile privind evidenta nominala a asiguratilor au devenit foarte importante pentru fiecare angajat. In cazul in care firmele nu depun aceste declaratii, salariatii nu vor avea practic vechime in munca. In noul sistem, pensia se va calcula pe baza acestor declaratii lunare. "Nedepunerea de catre angajator a acestor documente inseamna practic ca nu s-a platit cota de 11,65% si prin urmare angajatii nu vor avea vechime. In vechiul sistem de pensii, aceste declaratii nu erau la fel de importante deoarece calcularea pensiei se facea pe baza cartii de munca", a apreciat directoarea Casei Judetene de Pensii, Adriana Grecu. Declaratiile se depun lunar la Casa Teritoriala de Pensii in a carei raza isi are sediul angajatorul. Firmele iesene pot intra in posesia formularele tipizate de la Casa Judeteana de Pensii. Angajatorii care au un numar mediu lunar de salariati mai mare de 20 au obligatia sa depuna declaratia nominala atat pe discheta cat si pe hartie. Declaratia nominala reprezinta de fapt inscrierea in sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale a angajatilor pentru care firmele au obligatia de a calcula, retine si vira retributia individuala de asigurari sociale. "Nedepunerea declaratiilor prevazute in normele metodologice ale legii pensiilor constituie contraventii si se sanctioneaza cu amenda de la sase milioane de lei la noua milioane de lei. Oricum, agentii economici ieseni mai au la dispozitie inca cinci zile in care pot depune aceste declaratii", a mai adaugat directoarea Casei Judetene de Pensii, Adriana Grecu. Cornelia LAZARESCU
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1319 (s) | 24 queries | Mysql time :0.013312 (s)