News Flash:

Doar Dumnezeu poate decide asupra vietii

1 August 2001
790 Vizualizari | 0 Comentarii
Saracia lucie, problemele de zi cu zi, stresul si neajunsurile, sunt doar cateva dintre motivele care duc la crime, furturi sau suicid. Constantin Vieriu (62 de ani), tatal unei fetite de numai 18 ani, nu mai suporta viata grea pe care o duce si cere sa fie eutanasiat si apoi incinerat.
"Eutanasia este o problema extrem de complexa, de complicata din foarte multe motive. Pentru noi ca romani si ca ortodocsi exista mai intai aspectul religios care este potrivnic sinuciderii sau eutanasiei, in cazul de fata. Pe de alta parte, exista si conditiile juridico - legale. Or, din punct de vedere legal, eutanasia este interzisa in majoritatea statelor lumii, inclusiv in Romania", a declarat lector dr. Nicoleta Turliuc.
De obicei, la eutanasie apeleaza persoanele care sufera de boli incurabile ajunse in ultima faza, durerile fiind insuportabile. De nenumarate ori, medicii au sustinut aceasta idee de a ajuta un bolnav sa nu mai sufere, dar de fiecare data biserica s-a opus cu vehementa unei astfel de practici. "De obicei, se discuta despre eutanasie in cazul unei suferinte fizice. Sigur ca exista situatii in care se poate vorbi de persoane care au o suferinta morala, ca in cazul de fata. Suferinta este morala, dar cu importante lipsuri fizice si cu numeroase frustrari care au consecinte in planul fizic al individului. Din punctul meu de vedere, ca psiholog, strigatul acesta, pentru ca eu il percep ca pe un strigat, xVreau sa fiu eutanasiat!x nu inseamna deloc xVreau sa mor!x cum am impresia ca l-ar intelege multi, ci mai degraba xAjutati-ma!x Este un strigat de ajutor al unui om care aflat in dificultate, al unui om care are multe greutati, asa cum intampina majoritatea romanilor. Sunt convinsa ca daca aceasta persoana ar primi sprijinul societatii civile, al bisericii, pentru a fi ajutat sa duca o viata normala, ar fi capabil din nou sa faca eforturi pentru a-si sustine familia. Poate ca acest om ar putea discuta cu un psiholog, dar mai bun ar fi un ajutor material, o sustinere din partea celor din jur", a mai spus Nicoleta Turliuc. Constantin Vieriu este, poate, unul dintre numeroasele cazuri de acest gen care ar trebui sa constituie un semnal de alarma prin care cei de sus sa inteleaga faptul ca lumea a ajuns la o limita.
Marius HALCIUG
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1420 (s) | 24 queries | Mysql time :0.014499 (s)