News Flash:

Dobanda titlurilor de stat continua sa creasca

28 Septembrie 2000
750 Vizualizari | 0 Comentarii
•Dupa atingerea minimului istoric, de 40% pe an, dobanzile au mai saltat cu trei procente

Dupa cateva luni in care nivelul dobanzilor a scazut constant, in urma ultimelor evolutii ale leului in raport cu dolarul, acesta a reinceput sa creasca. Ministerul de Finante va acorda, incepand de ieri, o dobanda anuala de 43% la certificatele de trezorerie. Emisiunea cu numarul de cod 1.035 va avea scadenta la 90 de zile, certificatele putand fi cumparate numai saptamana aceasta. La o depunere de un milion de lei se va acorda o dobanda de 107.500, in suma absoluta.
Ultima emisiune, cu o dobanda de 42% pe an, a adus incasari de 30,5 miliarde lei, in doar zece zile. De altfel, in perioada urmatoare, durata emisiunilor se va reduce considerabil, datorita schimbarilor frecvente a nivelului dobanzii. De la emisiuni care au durat o luna, s-a ajuns la numai o saptamana, vanzarile facandu-se, practic, numai in patru zile. Recent, premierul Mugur Isarescu a anuntat ca nivelul dobanzilor la certificatele de trezorerie va parasi panta descendenta, ele urmand a creste in functie si de evolutia leului. In primele luni ale anului, leul a pierdut aproximativ 500 de lei pe luna fata de dolar, in timp ce in lunile de vara aceasta diferenta s-a dublat, iar in septembrie a fost de 1.000 de lei la doua saptamani. O alta cauza a cresterii nivelului dobanzilor a fost scaparea inflatiei de sub control, care va avea repercusiuni in incasarile la bugetul de stat. Cum incasarile din certificate de trezorerie sunt destinate in special acoperirii deficitului bugetar, majorarea dobanzilor va creste atractivitatea pentru astfel de investitii. In plus, sumele investite in certificate de trezorerie sunt garantate in totalitate, iar dobanda este fixa, neputand suferi fluctuatii, fiind superioara celei acordate de bancile comerciale.
La inceputul acestei saptamani, Trezoreria Iasi avea lichiditati in valoare de 231,6 miliarde lei, din care 210,1 miliarde lei reprezentau incasari din certificate de trezorerie.
Mihai ANDREI
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1537 (s) | 22 queries | Mysql time :0.039855 (s)