News Flash:

Dobanzile si comisioanele bancare dubleaza valoarea creditului acordat

13 Iunie 2008
1202 Vizualizari | 0 Comentarii
• Iesenii care iau credite bancare ajung sa plateasca de doua ori suma imprumutata, in principal din cauza dobanzilor si a comisioanelor • Cu toate ca se intrec in tot felul de oferte aparent avantajoase pentru clienti, aproape toate bancile comerciale practica dobanzi flexibile si comisioane care golesc buzunarele iesenilor • O simpla vizita de cinci minute la fiecare agentie bancara arata ca un iesean care ia un credit ipotecar in valoare de 50 mii Euro pe o perioada de 20 ani ajunge sa plateasca, la sfarsitul perioadei de rambursare, in jur de 100 mii Euro


Iesenii care iau credite bancare ajung sa plateasca de doua ori suma imprumutata, in principal din cauza dobanzilor si a comisioanelor. Cu toate ca se intrec in tot felul de oferte aparent avantajoase pentru clienti, aproape toate bancile comerciale practica dobanzi flexibile si comisioane care golesc buzunarele iesenilor. Pentru ca au inasprit conditiile de creditare, consultantii bancari incurajeaza clientii sa contracteze credite pe perioade mai mari. Numai ca prin astfel de credite, pe 20-25 de ani, iesenii ajung sa plateasca dublu fata de cat au imprumutat. O simpla vizita de cinci minute la fiecare agentie bancara arata ca un iesean care ia un credit ipotecar in valoare de 50 mii Euro pe o perioada de 20 ani ajunge sa plateasca, la sfarsitul perioadei de rambursare, in jur de 100 mii Euro. La Raiffeisen Bank, de exemplu, pentru un credit de 50 mii Euro beneficiarul trebuie sa plateasca o rata lunara de peste 437 Euro, iar suma totala de rambursat este de 100.176 Euro. Printr-un credit imobiliar de aceeasi valoare luat de la Banca Transilvania, beneficiarul trebuie sa plateasca lunar o rata de peste 445 Euro, iar suma totala de rambursat depaseste 107 mii Euro. Iesenii trebuie sa mai scoata ceva bani din buzunar daca vor sa-si faca un credit la Piraeus Bank, unde pentru un imprumut de 50 mii Euro, suma totala de rambursat depaseste 114 mii Euro, iar rata lunara de achitat depaseste 471 Euro. Specialistii sistemului bancar sustin ca principalele cauze pentru care sumele de rambursat sunt atat de mari sunt dobanzile variabile si comisioanele.

Dobanda mica aduce rata mai mare

In strategia de marketing, bancile comerciale isi atrag clientii cu promovarea unor dobanzi mult mai mici decat cele din realitate. Cei mai multi ieseni nu iau in calcul dobanda reala, astfel ca ajung sa afle ca, dupa doi ani, au de platit o rata mult mai mare decat cea stabilita initial. De cele mai multe ori dobanda promovata de banci este fixa doar pentru un an sau doi, dupa care variaza in functie de dobanda de referinta. Chiar daca dobanda initiala este de 6,65 la suta, dupa un an de zile aceasta poate urca chiar si pana la 12-13 la suta, in functiile de dobanda stabilita de Banca Nationala a Romaniei. Altfel spus, cei care contracteaza credite pe o perioada de 20 de ani platesc o dobanda de 6,65 la suta numai pentru primul an, iar pentru restul de 19 ajung sa plateasca o dobanda anuala de 12 la suta. "Dobanzile si comisioanele care se platesc lunar fac ca suma care trebuie rambursata sa fie, de foarte multe ori, dubla decat cea imprumutata. Cei care contracteaza credite bancare ajung sa plateasca de doua ori suma imprumutata pentru ca dobanda anuala stabilita initial nu este fixa. In general, oamenii aleg o perioada mai mare de rambursare si nu se mai uita la dobanda. Vad ca in primul an este dobanda fixa, dar afla mai tarziu ca dobanda este fixa doar pentru un an sau doi", a declarat Iulia Cindea, consultant financiar. Iesenii sunt atrasi de ofertele bancare si, de cele mai multe ori, nu se uita sau nici nu ii mai intereseaza daca dobanda este variabila. Dupa primul an de la contractarea creditului descopera insa ca rata lunara se mareste continuu, astfel ca si valoarea sumei de rambursat este mult mai mare. "Ulterior, dobanda de referinta este dubla decat dobanda din perioada de gratie. De cele mai multe ori clientii au nevoie imediat de bani si nu ii intereseaza decat sa obtina o suma cat mai mare", a precizat Eduard Pavaloaia, referent marketing in cadrul Bancii Carpatica.


Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.3162 (s) | 22 queries | Mysql time :0.204417 (s)

loading...