News Flash:

Doctoranzii vor primi bursele

7 Decembrie 2004
1072 Vizualizari | 0 Comentarii
•Afirmatia apartine lui Nicolae Badea, rectorul Universitatii Tehnice

Potrivit declaratiilor rectorului Universitatii Tehnice "Gh. Asachi", Nicolae Badea, vina pentru faptul ca doctoranzii de la aceasta institutie de invatamant superior nu si-au primit bursele pe data de 24 noiembrie le apartine in totalitate. Astfel, acesta considera ca bursele nu au fost platite din cauza faptului ca doctoranzii nu semnasera Contractul de studii doctorale, insa a avut loc o intalnire intre conducerea universitatii si aproximativ 200 de reprezentanti ai acestora din toate facultatile in acest sens. Rectorul Badea a afirmat ca, in mod sigur, cei care urmeaza cursurile acestei forme de invatamant vor primi bursele pe data de 10 decembrie, aratand, in acelasi timp, ca desi doctoranzii au inca un statut de student, acestia beneficiaza si de o parte din drepturile unui salariat. Conform legislatiei, bursa de doctorat este egala cu salariul brut de preparator sau asistent universitar, in functie de indeplinirea de catre doctorand a conditiilor de vechime cerute de lege pentru aceste functii didactice. Pe toata durata activitatii, doctorandul bursier trebuie sa beneficieze de recunoasterea vechimii in munca si in specialitate, de alte drepturi si obligatii ce revin salariatului, precum si de dreptul de a desfasura activitati didactice prin cumul sau prin plata cu ora, in limita a cel mult jumatate din norma unui asistent universitar. Plata contributiilor la asigurarile sociale si ajutorul de somaj trebuie realizata de catre institutia la care sunt inmatriculati doctoranzii. "Doctoranzii sunt platiti mai bine decat preparatorii, dat fiind ca nu platesc impozit. Multi dintre profesorii de la universitatea noastra au statutul de doctor, iar la vremea cand au urmat studile de doctorat nu au primit nici un ban pentru a obtine acest statut", a conchis rectorul Nicolae Badea.
Marius CUNA
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1424 (s) | 22 queries | Mysql time :0.025490 (s)