News Flash:

Doi ani cu suspendare pentru sex oral pe peronul garii

10 Octombrie 2003
1234 Vizualizari | 0 Comentarii
Ieseanul prins anul trecut in flagrant de catre o patrula de politie, chiar in timp ce intretinea relatii sexuale orale cu o prostituata minora pe peronul garii, a scapat ca prin urechile acului de puscarie. Florin Nistor, in varsta de 34 de ani, a fost condamnat ieri de catre judecatorii ieseni la 2 ani de inchisoare, cu suspendarea conditionata a executarii pedepsei, pentru perversiuni sexuale, ultraj si dare de mita. Imediat dupa ce a fost descoperit de politisti, Nistor a incercat sa le ofere acestora cateva atentii, pentru a nu mai fi anchetat, insa fara folos. Potrivit actului de acuzare, in seara de 10 iulie 2002, barbatul a facut sex oral cu minora Daniela I. de 15 ani, intr-un loc public, respectiv in apropierea peronului Statiei CFR Iasi. Fiind surprins de un echipaj de politie din cadrul Politiei Transporturi, Nistor a inceput sa-i injure si sa-i ameninte, folosind cuvinte obscene. In timp ce era condus la sediul Politiei pentru declaratii, ieseanul a incercat sa cada la invoiala cu politistii, oferindu-le acestora mici atentii, printre care un pachet de cafea si un tricou. Vazand ca nu poate rezolva nimic, Nistor a inceput apoi sa-i insulte din nou pe politisti, amenintandu-i ca-i va dezbraca de uniforma.
Nicu SAMSON
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1529 (s) | 22 queries | Mysql time :0.022920 (s)

loading...