News Flash:

Doi basarabeni stabiliti la Iasi au fost arestati dupa o actiune ca in filme

14 Noiembrie 2005
794 Vizualizari | 0 Comentarii
•Dupa un denunt facut de Tiberiu Cristodorescu, un filaj si convorbiri telefonice ascultate, Vasile Rodideal si Dumitru Chetraru au fost arestati ieri •Acestora li se aduc acuzatii cu privire la fapte de crima organizata •Avocatul iesean Ionel Nechita contesta marea majoritate a probelor depuse la dosar de procurorii ieseni

Doi cetateni de origine basarabeana au fost retinuti in urma cu doua zile de procurorii, dupa o actiune la care au participat trupele Detasamentului Politiei de Interventie Rapida. Ancheta si actiunea de retinere a lui Vasile Rodideal si Dumitru Chetraru a fost coordonata de procurorul Iulia Diaconu. Printre acuzatiile ce li se aduc celor doi se numara si nerespectarea regimului armelor si munitiilor si contrabanda. In cursul zilei de ieri, cei doi barbati au fost prezentati de catre procurori judecatorilor cu propunerea de emitere a unui mandat de arestare pentru o perioada de 29 de zile, propunere ce a fost acceptata de magistratii ieseni. Cei doi cetateni au fost retinuti iar judecatorii au admis cererea de emitere a unui mandat de arestare. Celor doua persoane li se aduc mai multe acuzatii, printre care si nerespectarea regimului armelor si munitiilor. Actiunea demarata de oamenii legii impotriva lui Rodideal a pornit ca urmare a denuntului facut de Tiberiu Cristodorescu, care, din informatiile detinute in prezent, ar fi facut de-a lungul timpului mai multe afaceri cu cetateanul de origine basarabeana. Astfel, Cristodorescu a reclamat procurorilor ieseni faptul ca Vasile Rodideal l-ar fi amenintat ca-i arunca masina in aer si ca-l va ucide deoarece nu i-a restituit o suma de bani datorata. Pornind de la sesizarea lui Tiberiu Cristodorescu, procurorii ieseni, alaturi de agentii Centrului Zonal de Combatere a Crimei Organizate si Antidrog, l-au identificat pe Dumitru Chetraru, care ar fi trebuit sa-l ajute pe Vasile Rodideal sa-si duca la bun sfarsit planurile. Astfel, in momentul retinerii, asupra lui Chetraru ar fi fost gasite 48 de cartuse. Totusi, probele depuse de procurorii ieseni pentru arestarea celor doi barbati sunt contestate de aparatori. "Se pare ca acest Cristodorescu a incercat sa-si rezolve problemele personale cu ajutorul Politiei si al procurorilor, facand tot felul de sesizari nefondate. Dupa un filaj care, din cate se pare, a pornit inca din vama, asupra lui Chetraru au fost gasite 48 de cartuse, despre care acesta spune ca i-au fost introduse in duba DPIR chiar de catre politisti. Urmarirea penala a inceput in data de 12 noiembrie, dar probele depuse la dosar dateaza din luna septembrie. Au fost efectuate inregistrari telefonice in luna septembrie, dar pana in prezent nu stim cu aprobarea cui, deoarece nu ne-a fost prezentata nici o astfel de aprobare. Mai mult, Cristodorescu a depus o declaratie, dar nu in calitate de parte vatamata, ci de martor", a precizat ieri avocatul Ionel Nechita, de la firma de avocatura Gheorghiu si Nechita. Vasile Rodideal s-a mai aflat in atentia procurorilor ieseni, care, in anul 2002, au efectuat o perchezitie la domiciliul acestuia, fara a gasi insa nimic compromitator.
(T.L.)
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1388 (s) | 22 queries | Mysql time :0.012912 (s)