Local

Doi dintre cei mai periculosi proxeneti vor sa-i imblanzeasca pe judecatori

Publicat: 19 aug. 2013
1

Ciprian Ioan Arghir, de 34 ani si Stefan Loredan Enasel, de 29 ani, spera intr-o minune la Curtea de Apel Iasi. Astazi va avea loc primul termen de judecata in faza de apel a dosarului in care au fost deja condamnati la Tribunal pentru trafic de minori. Arghir a primit 14 ani de inchisoare, iar Enasel 10 ani de puscarie, pentru ca au obligat o copila de 14 ani sa practice prostitutia. In perioada septembrie 2011 – iulie 2012, Elena Petronela P., care acum are 16 ani, a fost torturata si obligata sa practice prostitutia pentru cei doi. Pe data de 6 noiembrie 2012, victima si-a luat inima in dinti si a mers la postul de politie din Butea, alaturi de mama sa, pentru a povesti tot ce s-a intamplat. A apelat la ajutorul anchetatorilor si al familiei, doar atunci cand a simtit ca nu mai are nicio alta varianta. Oamenii legii au ramas socati cand au aflat prin cate grozavii a fost nevoita sa treaca tanara.

Copila a fost obligata sa faca sex cu trei barbati in acelasi timp. Era un test, inainte de a fi obligata sa se prostitueze pe Drumul European pentru a produce bani. Pentru ca fata nu putea rezista, baietii au obligat-o sa bea alcool, au drogat-o si au ars-o cu tigara, pe motiv ca trebuie sa-i tina minte cand va fi mare. Copila a fost dusa intr-o parcare de pe Drumul European pentru a-si racola clientii. Statea acolo mai ales noaptea, pentru ca in timpul zilei exista riscul sa fie vazuta de rudele sale. Baietii stateau ascunsi in tufisuri, insa dupa ce opreau masinile, mergeau si negociau preturile. Cereau aproximativ 50 de lei pentru fiecare partida.

„Nu stiu cati bani au castigat de pe urma mea, eu n-am primit niciun ban. Faceam sex cu clientii in masinile acestora. Cand terminam programul, trebuia sa ma dezbrac de fusta si sa le-o dau inapoi, imbracandu-ma cu pantalonii mei si acestia ma conduceau pana in sat la mine. Am facut acest lucru pentru ca imi era frica sa nu-mi omoare familia”, a declarat Elena. Dupa calculul anchetatorilor, fata a intretinut relatii sexuale cu aproximativ 150 de barbati.




Comentarii
Adauga un comentariu