Local

Doi ieşeni, săltaţi de mascaţi în această seară! Au fost luaţi ca din oală de poliţişti! Percheziţii în mai multe imobile din Iaşi! UPDATE: 7 persoane au fost reținute GALERIE FOTO / VIDEO (EXCLUSIV)

Publicat: 28 iul. 2021
_____ Vizualizări 1 Comentariu
Doi ieşeni săltaţi de mascaţi în această seară Au fost luaţi ca din oală de poliţişti Percheziţii în mai multe imobile din Iaşi UPDATE 7 persoane au fost reținute  GALERIE FOTO  VIDEO EXCLUSIV
Agenţii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi au efectuat câteva percheziţii, în urma cărora au ridicat doi tineri

Oamenii legii au efectuat miercuri seară mai multe percheziţii în zona CUG, din Iaşi. În urma acţiunii, doi tineri au fost săltaţi de către „mascaţii” ieşeni. Suspiciuni de trafic cu substanţe interzise

Doi tineri din municipiul Iaşi au fost săltaţi de mascaţi miercuri seară! Cei doi indivizi au fost luaţi ca din oală de oamenii legii. Surse judiciare au susţinut că trupele speciale şi agenţi din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi au efectuat o serie de percheziţii în după-amiaza zilei de miercuri, 28 iulie 2021.

În fapt, cei doi tineri, de aproximativ 30 de ani, au intrat în vizorul anchetatorilor ieşeni în urmă cu câteva zile. Oamenii legii aveau un pont referitor la o activitate de trafic cu substanţe interzise. Bărbații au mai fost săltați din trafic în anul 2018.

UPDATE: Conform autoturităților, în dosarul prezentat au fost făcute 7 rețineri pentru 24 de ore

Percheziţii efectuate de poliţiştii ieşeni într-un imobil din zona CUG

În urma primirii informaţiei, „mascaţii” ieşeni au descins în imobilele din zona cartierului CUG. De acolo, oamenii legii i-au săltat pe cei doi suspecţi. Pe unul dintre ei îl cheamă Mihai A.

Cei doi tineri au fost preluaţi în cătuşe şi duşi la audieri. Cel mai probabil, anchetatorii ieşeni vor dispune reţinerea acestora pentru o perioadă de 24 de ore. În eventualitatea în care probele adunate după percheziţii vor confirma suspiciunile poliţiştilor ieşeni, cei doi indivizi ar putea fi propuşi spre arestare preventivă. Însă decizia privind arestarea lor ar trebui luată de către judecătorii din cadrul Tribunalului Iaşi.

Cei doi frați ar fi consumatori de substanțe interzise (heroină). Într-un an, ar fi cheltuit 65000€ din vânzarea unei case din Valea Ursului, spun surse judiciare.

Alte percheziţii efectuate de oamenii legii în imobile din Iaşi

În seara aceasta a mai fost oprit de anchetatori un autoturism Renault megane, în care se aflau trei indivizi suspectați în același caz. Cei trei se deplasau dinspre Grajduri, spre Iași. Aceștia au fost săltați de jandarmi și duși la audieri. Din câte se pare, în mașină au fost descoperite substanțe interzise.

La începutul acestui an, poliţiştii ieşeni au descins în mai multe locuri din Iaşi. Oamenii legii au efectuat percheziţii la suspecţi de trafic de droguri. Au fost vizate mai multe locuri din municipiul Iaşi , dar şi din comuna Bârnova.

Anchetatorii îi vizau în cadrul anchetei pe doi indivizi.

În urma percheziţiilor efectuate în Iaşi şi în comuna Bârnova, poliţiştii au ridicat mai multe mijloace de probă, printre care şi mijloace de comunicare.

Tot mai multe reţele de trafic de droguri descoperite în judeţul Iaşi

În ultimul an, tot mai multe grupări de trafic de droguri au fost descoperite în judeţul Iaşi. De altfel, în urmă cu mai puţin de o lună, anchetatorii au descins la astfel de suspecţi. Aşadar, poliţiştii ieşeni au desfăşurat o acţiune pentru combaterea traficului de droguri de risc (canabis).

Pe data de 17 decembrie 2020, poliţiştii au efectuat 5 percheziţii domiciliare în judeţul Iaşi, într-un dosar de trafic de droguri de risc. Oamenii legii au anunţat faptul că, în urma percheziţiilor, au fost ridicate 1,8 kilograme de substanţă vegetală, 60.000 de lei, 5.000 de euro, instrumente de cântărit, bani falşi şi o armă neletală. De asemenea, la acea dată, o persoană a fost dusă la audieri.  Acţiunea a beneficiat de sprijinul Serviciului pentru Acţiuni Speciale – Inspectoratul de Poliţie Judeţean Iaşi şi al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Iaşi.

Comentarii
Adauga un comentariu