News Flash:

Doi indivizi au dat un cal pe doua beri

12 Martie 2004
1303 Vizualizari | 0 Comentarii
Procurorii de la Parchetul de pe langa Judecatoria Pascani au in ancheta doi indivizi care au furat un cal, dupa care l-au vandut pentru bautura. Spiridonica Bejan, 21 de ani, impreuna cu Ovidiu Laches, 20 de ani, ambii dintr-o comuna de langa municipiul Pascani, au furat un cal din satul Bratesti, comuna Stolniceni Prajescu. Cei doi s-au deplasat in municipiul Pascani cu gandul de a rezolva mai multe probleme. Suparati ca nu au rezolvat nimic, cei doi tineri s-au apucat de baut, dupa care, la intoarcere in comuna Miroslovesti, au zarit in apropierea satului Bratesti un cal. Ovidiu Laches a facut mai intai rondul, in timp ce partenerul sau a luat calul, dupa care s-au dus calare pana acasa. La miez de noapte, cei doi hoti si-au continuat seria petrecerilor, golind sticla dupa sticla. La un moment dat, pentru ca nu mai aveau bani de bautura, cei doi au propus sa dea prada pe doar doua sticle de bere. Acestia au negociat cu un consatean pretul de vanzare al calului furat. In urma discutiilor, s-a ajuns la intelegerea ca animalul sa fie vandut pe doua beri. Datorita faptului ca cel care a intentionat sa cumpere animalul nu avea ce pierde daca oferea doua beri pe un animal care valoreaza peste 10 milioane lei, a acceptat imediat oferta. Hotii au acceptat trocul. La nici 24 de ore de la efectuarea tranzactiei, politistii au dat de urma celor doi indivizi. Spiridonica Bejan si Ovidiu Laches au recunoscut ca sunt autorii afacerii, precizand ca au facut-o doar in spirit de gluma. In prezent, cei doi sunt cercetati in stare de libertate pentru infractiunea de furt.
Loredana CIOBANU
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1287 (s) | 22 queries | Mysql time :0.020846 (s)