News Flash:

Doi infirmieri de la ospiciul din Grajduri au ucis in bataie un bolnav

20 Aprilie 2000
1422 Vizualizari | 0 Comentarii
•Deoarece era agitat, Alexandru Bican a fost batut de infirmieri cu pumnii si picioarele •Victima iresponsabila fusese internata in ospiciu din 1984, cand a comis o crima Tribunalul Iasi i-a condamnat ieri pe doi infirmieri de la sectia din Grajduri a Spitalului Socola la cate sapte ani inchisoare, ei fiind judecati pentru savarsirea infractiunilor de purtare abuziva si loviri cauzatoare de moarte. Cei doi l-au batut cu pumnii si cu picioarele pe un bolnav psihic, acesta decedand dupa cateva luni din cauza leziunilor suferite. Alexandru Bican a comis un omor in anul 1984, insa a fost scos de sub urmarire penala, deoarece la expertiza psihiatrica medico-legala a fost declarat fara discernamant. El a fost internat la Grajduri in pavilionul cu infractori periculosi, unde si-a gasit sfarsitul ca victima a unei crime. Pe 12 august 1996, Alexandru Bican a fost vizitat la ospiciu de catre parintii sai, cu care s-a certat si a ajuns intr-o stare de maxima agitatie. Vasile Hertan (43 de ani) si Ionel Ursu (27 de ani), infirmierii care erau de serviciu la acea data, au baut trei litri de vin la un bar din sat, dupa care s-au intors la munca. Ionel Ursu a plecat la culcare, iar colegul sau si-a luat serviciul in primire, avand sarcina de a-i supraveghea pe bolnavi. Cu toate ca parintii lui Alexandru Bican plecasera de mult, el era tot agitat si nervos, injurandu-l pe infirmier atunci cand acesta i-a zis sa plece la culcare. Pentru a-l calma, Vasile Hertan l-a luat la bataie si l-a dus cu forta in dormitor. Ionel Ursu a fost trezit din somn de scandal si a venit la fata locului sa vada ce se intampla. Deoarece bolnavul nu dadea semne ca s-ar linisti, cei doi infirmieri l-au batut cu pumnii si cu picioarele, dupa care l-au inchis in camera de supraveghere. Alexandru Bican a fost gasit acolo de doua infirmiere, ce au constatat starea in care se afla (plin de vanatai si cu capul spart) si au anuntat conducerea spitalului. Dupa doua zile, pentru ca starea sanatatii bolnavului s-a inrautatit, s-a dispus internarea sa la Spitalul de Neurochirurgie, unde a fost supus unei interventii chirurgicale de urgenta. In acest timp, impotriva infirmierilor s-a declansat urmarirea penala pentru comiterea infractiunilor de purtare abuziva si vatamare corporala. Odata cu decesul victimei, despre care s-a stabilit ca s-ar fi datorat bataii incasate de la infirmieri, incadrarea juridica a faptei de care erau acuzati acestia a fost schimbata din vatamare corporala, in loviri cauzatoare de moarte. Vasile Hertan si Ionel Ursu au recunoscut ca l-au batut pe bolnav in acea seara, sustinand insa ca au procedat astfel doar pentru a-l calma, iar loviturile pe care i le-au aplicat nu au fost atat de puternice incat sa-i provoace moartea. La finele procesului, infirmierii au fost gasiti vinovati de comiterea infractiunilor pentru care au fost judecati si pe langa pedeapsa de cate 7 ani inchisoare, ei au fost obligati de tribunal si la plata de daune morale catre parintii victimei, care se ridica la suma de 20 de milioane de lei. Dan ISTRATE
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1307 (s) | 22 queries | Mysql time :0.015158 (s)