News Flash:

Doi lichidatori ieseni sunt agreati de AVAS

19 Martie 2007
2157 Vizualizari | 1 Comentarii
• Din Iasi au fost selectate doua firme, Management Reorganizare Lichidare SPRL si Casa de Insolventa Moldova SPRL
Alegerea de catre Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) a unui numar de 68 de lichidatori agreati da loc la interpretari. Printre conditiile impuse de AVAS se regaseste si criteriul de experienta in lichidari. Care este experienta firmelor, este greu de demonstrat, de vreme ce, incepand cu data de 1 ianuarie 2007, toate firmele de lichidare si-au schimbat statutul, modul de functionare si au devenit SPRL. Din Iasi au fost selectate doua firme, Management Reorganizare Lichidare SPRL si Casa de Insolventa Moldova SPRL. Ceilalti lichidatori nu au mai participat, din cauza faptului ca au aflat prea tarziu sau nu au stiut ce anume inseamna experienta in domeniu. "Conditiile sunt cu un grad ridicat de subiectivism. Nu se da un numar de lichidari sau creante recuperate. Este cam aceeasi problema ca la selectia ANAF (Agentia Nationala de Administrare Fiscala), unde criteriile au fost aflate dupa selectie. UNPIR va decide la nivel national daca va contesta acest ordin, la fel ca in cazul ANAF", a sustinut ieri Ioana Moisescu, presedintele filialei iesene a Uniunii Nationale a Practicienilor in Insolventa din Romania. Selectia a fost facuta in data de 13 martie de catre Colegiul Director al AVAS si este de asteptat sa fie atacata de conducerea UNPIR. "Colegiului Director al AVAS din 13 martie 2007 a aprobat lista privind agrearea lichidatorilor care au obtinut minimum 70 de puncte din punctajul maxim de 100 de puncte prevazut in grila pentru evaluare. Acestia vor putea participa la licitatiile organizate pentru desemnarea lichidatorilor societatilor comerciale din portofoliul AVAS la care statul detine 50% + 1 din capitalul social, licitatii prevazute de art. 3216 din OUG nr. 88/1997, cu modificarile ulterioare", se arata in comunicatul AVAS. Doar ca, singurul criteriu care poate fi considerat corect este cel legat de experienta in domeniu a personalului angajat, deoarece chiar daca modul de functionare al firmelor de lichidare a fost schimbat, personalul a ramas in general acelasi si dupa constituirea noilor firme.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (1)

mitruta +mititelu  | #9462
IOANA MOISESCU ESTE SEFA MAFIOTILOR!!!
Adauga comentariu
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1216 (s) | 22 queries | Mysql time :0.013798 (s)