National

Doi primari si doi fosti edili, gasiti INCOMPATIBILI de ANI

Publicat: 23 iun. 2015
1
Agentia Nationala de Integritate (ANI) a constatat starea de incompatibilitate si conflictul de interese de natura administrativa si penala in cazul a doi primari si doi fosti edili. Unul dintre acestia este primarul comunei Pestisu Mic, Hunedoara, Casian Voina, care s-ar fi aflat in stare de incompatibilitate in perioada 19 iunie 2008 – 1 aprilie 2011, intrucat a detinut, simultan cu functia de primar, si functia de administrator al SC Casicom Still SRL, respectiv comerciant persoana fizica in cadrul Voina Lorean Casian PF, informeaza un comunicat al ANI. Agentia a mai constatat conflictul de interese administrativ in cazul primarului comunei Negrilesti (Bistrita-Nasaud), Ioan Pugna, deoarece, in perioada iunie – decembrie 2008, a semnat, in calitate de primar, trei dispozitii privind activitatea sotiei sale in cadrul Primariei. „In perioada iunie 2008 – 31 decembrie 2014, sotia sa a obtinut de la Primaria Comunei Negrilesti venituri din salarii in cuantum de 118.547 lei”, precizeaza ANI.

Citeste si: ANI a gasit un primar si un viceprimar in stare de incompatibilitate

Potrivit ANI, fostul primar al comunei Buhoci din Bacau Rodica Odobisteanu s-ar fi aflat in conflict de interese administrativ, deoarece in perioada exercitarii mandatului de primar a semnat un contract de concesionare incheiat intre Primaria Comunei Buhoci, reprezentata de persoana evaluata, in calitate de concedent, si sotul persoanei evaluate, in calitate de concesionar, incalcand, astfel, dispozitiile art. 75, lit. a) din Legea nr. 393/2004. De asemenea, fostul primar al comunei Vartop (Dolj) Constantin Barbu s-ar fi aflat in conflict de interese penal, deoarece, in calitate de edil, a semnat macheta privind repartizarea personalului de recensamant, inaintata catre Directia Judeteana de Statistica Dolj, in perioada efectuarii recensamantului populatiei si al locuintelor in 2011, recenzorul sef fiind sotia sa. „Astfel, sotia persoanei evaluate a fost angajata printr-o conventie civila de prestari servicii sa desfasoare activitati de recenzor sef in perioada 19 octombrie – 5 noiembrie 2011. Ca urmare a desfasurarii acestei activitati, sotia sa a obtinut venituri in cuantum de 756 lei”, precizeaza ANI. Agentia Nationala de Integritate a sesizat Parchetul de pe langa Judecatoria Bailesti (Dolj) in vederea verificarii indiciilor privind posibila savarsire a infractiunii de conflict de interese, prevazuta de art. 301, alin. (1) din Codul penal. 




Adauga un comentariu