News Flash:

Doi reverenzi au fost condamnati de Biserica Anglicana pentru ca au fugit impreuna

7 Ianuarie 2009
715 Vizualizari | 0 Comentarii
James Tipp si Elaine Northern
Doi reverenzi britanici din Kent, James Tipp si Elaine Northern, au fost condamnati de un tribunal al Bisericii Anglicane, pentru ca au fugit impreuna si si-au abandonat parohia, ambii fiind casatoriti cu alte persoane, informeaza Daily Mail. James Tipp, de 64 ani, si-a parasit sotia cu care era casatorit de 40 ani pentru a fi cu adjuncta sa, reverendul Elaine Northern, de 54 ani.

Northern a obtinut deja divortul si asteapta ca, in scurt timp, sa se oficializeze si separarea lui Tipp, pentru ca cei doi sa se casatoreasca si sa inceapa o viata impreuna. Cei doi clerici au fugit impreuna, in februarie 2008, moment in care familiile lor si membrii parohiei au aflat de legatura dintre ei. Un tribunal al Bisericii Anglicane i-a judecat pe cei doi pentru fapta lor si a decis interzicerea dreptului de a predica pentru Tipp si o suspendare de 12 ani pentru Northern.

Reverenzii s-au aratat nemultumiti de verdict si au comparat situatia lor cu cea a reverendului Teresa Davies, din luna noiembrie, care a recunoscut ca ea si sotul sau au o relatie deschisa, ca le place sa-si adreseze insulte si sa devina agresivi si ca a oficiat trei slujbe religioase sub influenta alcoolului. Davies a primit doar o suspendare de 12 ani, Tipp si Northern sustinand ca fapta ei a fost mult mai grava.

"Desi judecatorul a spus ca «Biserica trebuie sa practice iertarea», iertarea nu pare a fi pe ordinea sa de zi si in nici un caz pe ordinea de zi a unei condamnari pe viata. Bisericii nu-i pasa de cei care se indragostesc sau se afla intr-un moment de criza, ea spune doar «Plecati, ne este rusine cu voi!», iar asta reprezinta o parodie a Evangheliei si a invataturilor lui Iisus", a spus James Tipp. Cei doi au trimis o scrisoare Episcopului de Rochester, explicandu-i actiunile lor.

Acesta a sustinut, de asemenea, excluderea lor pe viata din sanul Bisericii Anglicane pentru ca au cauzat un scandal public imens in comunitatea locala. James Tipp are doi copii adulti, iar Elaine Northern are doua fete si doi baieti, cu varste intre 19 si 27 de ani. Cuplul s-a mutat intr-o localitate la numai 32 de kilometri de fostul lor orasel de provincie, in Kent.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

daily mail
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1480 (s) | 24 queries | Mysql time :0.029378 (s)