News Flash:

Doi soti au facut albie de porci niste plutonieri de la circulatie

6 Aprilie 2000
955 Vizualizari | 0 Comentarii
Sotii Elena si Nicusor Lupescu (30, respectiv 31 de ani, din Iasi) au dat de bucluc in urma unei altercatii cu doi plutonieri din serviciul de circulatie al orasului Tirgu Frumos. Iesenii au pornit catre Tirgu Frumos cu masina proprietate personala, ajungand pe inserat, fara sa aprinda farurile. La intersectia strazilor Cuza-Voda si Buznea din Tirgu Frumos, au dat nas in nas cu doi politisti care le-au facut semn sa opreasca. Soferul a tras pe dreapta si a asteptat sa vada ce aveau de spus agentii de circulatie. Acestia le-au solicitat actele masinii si, dupa ce i-au intrebat de ce circulau fara faruri aprinse, se pregateau sa completeze un formular de amenda, pentru faptul ca masina nu avea lampile de drum in functiune, desi era intuneric. La auzul acestora, lui Nicusor Lupescu i-a sarit tandara si i-a luat la trei pazeste pe plutonieri: "Bai, paznici de noapte, aveti grija ca pana maine dimineata va dezbrac de uniforme". Sotia sa il "acompania" cu generozitate, neprecupetind nici o modalitate de a injura. Cea mai interesanta astfel de "referire" la cei doi politisti a fost cea prin care i-a definit ca fiind... "tastari" (mici mamifere rozatoare asemanatoare popandailor, dupa cum explica rechizitoriul intocmit de Parchetul de pe langa Tribunalul Iasi pe numele celor doi soti). Astfel ca, dupa ce Elena Lupescu le-a mai spus o data "Plecati de acilea, ba, tastarilor", oamenii legii chiar s-au conformat si au plecat, lasandu-i pe cei doi in plata Domnului. Sotii Lupescu au fost trimisi in judecata pentru ultraj. Sorin CHIRIAC
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.1632 (s) | 22 queries | Mysql time :0.033910 (s)