News Flash:

Doi vanzatori de Ecstasy au inceput anul cu dreptul

7 Ianuarie 2009
1501 Vizualizari | 1 Comentarii
av Bogdan Luca
• Magistratii de la Tribunalul Iasi au decis punerea in libertate a tinerilor care au fost descoperiti cand vindeau nu mai putin de 296 comprimate de EcstasyIeri dupa- amiaza, in jurul orei 16.00, doar unul dintre traficanti a iesit din penitenciar Cel de-al doilea mai asteapta verdictul Curtii de Apel" La dosar nu existau suficiente probe care sa ateste ca se mentine arestarea preventiva a lui Daniel Bita", a precizat avocatul Bogdan Luca

Ieri dupa-amiaza, in jurul orei 16.00, Mihai Daniel Bita, un acuzat de trafic de droguri, a iesit din Penitenciarul de Maxima Siguranta Iasi. Acesta a fost pus in libertate printr-o decizie a judecatorilor de la Tribunalul Iasi. Magistratii au decis punerea in libertate si a celui de-al doilea acuzat, respectiv Daniel Lupu, insa acesta nu a iesit din unitatea de detentie pentru ca procurorii au declarat recurs impotriva deciziei de liberare. Astfel, in cazul lui Lupu, acesta trebuie sa astepte si parerea judecatorilor de la Curtea de Apel Iasi.

"Clientul meu nu era implicat in aceasta afacere cu traficul de droguri. Consider ca instanta de judecata a luat o decizie inteleapta prin punerea in libertate a acestuia. La dosar nu existau suficiente probe care sa ateste ca se mentine arestarea preventiva a lui Daniel Bita", a precizat ieri seara avocatul Bogdan Luca. Reteaua in cauza a fost anihilata in cursul lunii aprilie 2008, tocmai cand incerca sa vanda o cantitate importanta de droguri.

Este vorba despre trei tineri care incercau sa introduca pe piata neagra nu mai putin de 296 comprimate de Ecstasy. Aceste droguri erau aduse din tarile vestice si urmau sa ajunga la traficantii marunti care sa le imprastie prin cluburi sau discoteci. Procurorii sustin ca Daniel Lupu, in varsta de 25 de ani, impreuna cu Mihai Daniel Bita, de 35 de ani, ambii fara ocupatie, au pus la cale o retea prin care urmau sa distribuie drogurile. De asemenea, in aceasta retea au mai cooptat si un tanar de 21 de ani, din municipiul Pascani. Cei trei au fost surprinsi in flagrant chiar in centrul orasului Targu Frumos.

"In ziua de 22 aprilie 2008, lucratorii Brigazii de Combatere a Crimei Organizate Iasi, sub directa coordonare a procurorului Directiei de Investigare a Infractiunilor de Crima Organizata si Terorism Iasi, au organizat si executat o actiune pe linia combaterii traficului si consumului de droguri de mare risc, ocazie cu care au fost prinsi in flagrant pe raza orasului Targu Frumos trei tineri din Pascani care incercau sa comercializeze cantitatea de 296 comprimate Ecstasy", a declarat un ofiter din cadrul brigazii. Trebuie mentionat ca valoarea drogurilor care trebuiau sa ajunga pe piata neagra este de aproximativ 15 mii lei, bani pe care i-au primit traficantii.

La scurt timp dupa flagrant, Mihai Bita si Daniel Lupu au fost dusi la instanta de judecata pentru emiterea mandatelor de arestare preventiva pentru 29 de zile. Daniel Lupu are antecedente penale, fiind condamnat la inchisoare cu suspendare pentru comiterea infractiunii de ucidere din culpa. Cei trei acuzati risca o pedeapsa intre 15 si 25 ani de inchisoare pentru faptele comise.
Daca ti-a placut articolul, te asteptam si pe pagina de Facebook. Avem si Instagram.

tribunalul iasi ecstasy
Distribuie:  

Realitatea.net

Din aceeasi categorie

Comentarii (1)

miriam  | #52720
De Bita stiam ca se ocupa cu asa ceva fffffff sigur,dar nu stiu de ce s/a depus recurs pentru Lupu... f interesant trebuia invers ce este cu justitia`....
Lupu are o firma are vreo 20 de salariati cum adica este fara ocupatie chiar este de neanteles are niste contracte semnate ...cum se poate spune asa ceva.D-le Catalin nu faceti asemenea boacne interesati-va nu asteptati stiri de-a moaca numai plimbandu-va pe salile tribunalului.Asta se numeste carcoteala nu profesionalism din partea dvs.Sory
Adauga comentariu
Site-ul bzi.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Mica publicitate

© 2017 - BZI.ro - Toate drepturile rezervate
Page time :0.2633 (s) | 22 queries | Mysql time :0.152538 (s)